OFICIAL | Corvinul a făcut al doilea transfer pentru Europa! Fostul atacant de la FCSB și CFR a semnat

Corvinul Hunedoara a reușit o performanță istorică și au câștigat Cupa României, după o finală extrem de disputată împotriva celor de la Oțelul Galați.

Sergiu Buș a semnat cu Corvinul

Ca urmare, Corvinul va evolua în preliminariile Europa League, iar trupa lui Florin Maxim se pregătește pentru duelurile puternice cu echipele din străinătate. După aducerea lui Roger, hunedorenii au anunțat și sosirea lui Sergiu Buș, atacantul trecut pe la FCSB și CFR Cluj.

Buș a semnat un contract pe un an cu Corvinul Hunedoara și speră să aibă evoluții remarcabile sub comanda lui Maxim.

Sergiu Buș, un atacant cu multă experiență în fotbalul din România și din străinătate, ajunge la Corvinul Hunedoara! Jucătorul în vârstă de 31 de ani a semnat un contract valabil pe un an și se alătură lotului nostru după ce a evoluat ultima dată la Poli Iași, în Superligă, bifând 21 de apariții, trei goluri și tot atâtea assist-uri.

Crescut de CFR Cluj, Sergiu Buș a mai trecut prin carieră pe la formații precum FCM Târgu-Mureș, Gaz Metan Mediaș, CSKA Sofia, Sheffield Wednesday, Salernitana, Astra Giurgiu, Levski Sofia, FCSB și Seongnam, în Coreea de Sud„, a transmis Corvinul.

Corvinul pierde încă un an dreptul de promovare în Liga 1

Președintele Corvinului, Dan Colesniuc, a spus pentru sportpesurse.ro că ”am fost obligați de regulamente să ne asumăm una dintre variante. Dacă ne schimbam acum organizarea și ne înscriam la FRF cu o nouă formulă juridică pentru a obține dreptul de a urca vara viitoare în Liga 1 ratam licența UEFA. Prin urmare, vom putea avansa în prima divizie doar în 2026, dacă, evident, vom ocupa o poziție de promovare. Am discutat și cu jucătorii. Și au ales și ei participarea în cupele europene”.

Concret, dacă hunedorenii își schimbau modelul de funcționare, spuneau adio Europa League. Asta fiindcă regulamentele UEFA prevăd că un club trebuie să fie afiliat trei ani consecutivi la federațiile naționale pentru a evolua în cupele europene. Iar interpretarea UEFA este că o echipă care-și modifică forma de organizare își întrerupe în acel moment continuitatea calității de membru afiliat.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare