Bogdan Lobonț, OUT de la Rapid? Anunțul oficial al clubului din Giulești care naște serioase semne de întrebare

Bogdan Lobonț a ocupat funcția de antrenor principal interimar la Rapid în play-off-ul sezonului recent încheiat de Superliga, de la demiterea lui Cristiano Bergodi până la numirea lui Neil Lennon.

În momentul în care s-a încheiat interimarul fostului internațional român, s-a vorbit în spațiul public despre faptul că el ar urma să preia din nou rolul de antrenor cu portarii la echipa alb-vișinie, pe care l-a ocupat și înainte de plecarea lui Bergodi.

Dumitru Hotoboc a preluat la Rapid rolul ocupat anterior de Bogdan Lobonț

Doar că în cursul zilei de sâmbătă, clubul din Giulești a anunțat în mod oficial numirea unui alt om în această funcție. Este vorba despre Dumitru Hotoboc, în vârstă de 45 de ani, fost portar de asemenea, inclusiv la nivel de primă ligă, la echipe precum Jiul Petroșani, Steaua, FC Argeș, Universitatea Craiova, Turnu-Severin, Oțelul Galați sau Poli Iași.

„Sunt foarte bucuros să mă aflu aici, în această postură. Toate gândurile mele se îndreaptă spre ceea ce avem de făcut în următoarea perioadă. Dorința mea este aceea de a ne îndeplini obiectivele impuse de club.

Toată lumea le știe, nu trebuie să le mai amintesc eu. Este foarte important să avem dorință, implicare, să muncim foarte mult și cred că dacă facem toate aceste lucruri, obiectivul va fi realizabil.

Cu Marian Aioani am mai lucrat la Chindia și sunt foarte nerăbdător să îi cunosc și pe ceilalți băieți. Cu toții ne dorim să realizăm obiectivele, un lucru normal pentru o echipă de talia Rapidului!

Pentru mine este ceva nou să lucrez cu un antrenor de talia lui Neil Lennon, un antrenor cu asemenea experiență și palmares. Sper să colaborăm bine. Important este ca Rapidul să ajungă acolo unde își propune”, a spus pentru fcrapid.ro Dumtru Hotoboc, cel care îl înlocuiește astfel în rolul de antrenor cu portarii la echipa din Giulești pe Mihai Toader.

Revenind la Bogdan Lobonț, recent s-a vehiculat faptul că fostul portar ar urma să fie păstrat în staff-ul Rapidului, ca asistent al lui Neil Lennon, dar lucrurile din acest punct de vedere nu au fost încă lămurite în mod oficial de către giuleșteni.

Continuă incertitudinea legată de situația fostului internațional român

Așadar, situația celui poreclit „Pisica” este în continuare una incertă, mai ales în contextul în care, în momentul în care a fost întrebat direct despre acest subiect, fostul mare portar nu a dorit să facă prea multe comentarii.

„O să aflați și despre viitorul meu cât mai curând. De ce să dau indicii? Nu suntem la jocurile cu pachetele. Vedem ce ne rezervă ziua de mâine. Soarele răsare, așa că mergem înainte”, a spus Bogdan Lobonț la finalul meciului câștigat de Rapid cu FCSB pe teren propriu în ultima etapă a play-off-ului.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare