Simona Halep (32 de ani, 1149 WTA) va rata şi ediţia Roland Garros 2024, chiar dacă a revenit pe teren în urma perioadei de suspendare din cazul de doping.
Organizatorii au luat decizia de a nu-i acorda un wild-card sportivei noastre la turneul de Grand Slam programat în perioada 26 mai – 9 iunie 2024.
Presa internaţională, atac la organizatorii francezi
Jurnaliştii străini i-au luat apărarea Simonei Halep. Au rămas şi ei surprinşi că fostul nr.1 WTA şi campioana de la Roland Garros din 2018 n-a primit o invitaţie la competiţia de la Paris.
„Dacă vor mai exista retrageri, Emma Răducanu, câştigătoarea de la US Open 2021, va trebui să treacă prin calificări. Românca Simona Halep, care revine în competiţii după suspendare, a fost, de asemenea, uitată”, au precizat cei de la RMC Sport.
De asemenea, şi americanii de la tennisuptodate.com au amintit despre situaţia româncei: „Niciun motiv de bucurie pentru Halep, Wozniacki şi Răducanu”.
George Cosac, descumpănit
George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, a fost şi el dezamăgit de decizia organizatorilor de la Roland Garros 2024.
„Mă așteptam să primească wildcard. A fost lider mondial și câștigătoare de Grand Slam chiar la Roland Garros. Nu știu dacă este neapărat o nedreptate, pentru că este pe undeva normal ca ei să prefere sportivii din Franța. Și noi îi ajutăm pe ai noștri.
Cu siguranță, Simona Halep a sperat să primească wildcard. Mai ales că Roland Garros este printre competițiile ei favorite. Vom vedea ce sae va întâmpla în continuare. Chiar îmi pare foarte rău pentru Simona Halep”, a declarat George Cosac pentru prosport.ro.
Nici Simona nu-şi punea mari speranţe
Obiectivele măreţe ale Simonei Halep pentru 2024 erau participarea la Roland Garros şi prezenţa la Jocurile Olimpice de la Paris.
„Sper și-mi doresc, însă francezii sunt naționaliști și, din ce am înțeles, dau la franțuzoaice. Eu îmi doresc tare mult să joc la Roland Garros, pentru că este turneul meu preferat și ar fi bine. Dar, acum, decizia este la ei”, a spus Simona Halep înainte să se afle cine primeşte wild-card la Grand Slam-ul pe zgură.