Rapid a primit o veste cruntă înaintea noului sezon.
Borisav Burmaz va fi operat
Costel Gâlcă a primit o veste horror. Borisav Burmaz a efectuat mai multe investigații după accidentarea din amicalul cu Vardar Skopje și a a primit un diagnostic grav.
Burmaz a suferit o ruptură la ligamentul încrucișat anterior și urmează să fie operat. Șansele ca atacantul sârb să mai evolueze în 2025 pentru Rapid sunt unele mici.
„Actualizare privind starea medicală a lui Borisav Burmaz. Atacantul nostru a efectuat aseară un RMN care a confirmat suspiciunea unei leziuni de ligament încrucișat anterior. Burmaz va fi supus unei intervenții chirurgicale în zilele următoare, iar perioada de recuperare va depinde de evoluția sa individuală. Suntem alături de tine, Bora! Îți dorim multă putere și o recuperare cât mai ușoară!”, a transmis Rapid.
Rapid și-a schimbat numele
În ultimii ani, denumirea oficială a clubului patronat de Dan Șucu a fost FC Rapid 1923. Din noul sezon însă, giuleștenii vor reveni la Fotbal Club Rapid, asta după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a luat decizia finală în ceea ce privește marca istorică a formației.
„Începând cu sezonul competițional 2025–2026, clubul nostru va evolua în toate competițiile sub denumirea Fotbal Club Rapid, forma completă și legitimă a numelui nostru.
În sezoanele anterioare, clubul a fost înscris în competiții sub denumirea FC Rapid 1923, utilizată în perioada de reconstrucție administrativă și juridică, până la soluționarea definitivă a litigiilor privind identitatea oficială a brandului Rapid.
Această modificare vine în contextul în care, în anul 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv recursul formulat în dosarele privind drepturile asupra mărcilor istorice „Rapid”. Astfel, a fost confirmat caracterul exclusiv al utilizării mărcii și siglei actuale de către clubul nostru.
Totodată, au fost anulate mai multe mărci care conțineau denumirea „Fotbal Club Rapid”, fără legătură cu identitatea actuală a clubului, iar valabilitatea mărcilor aflate în portofoliul Fotbal Club Rapid a fost menținută.
Adoptarea numelui FC Rapid este mai mult decât o simplă actualizare administrativă – este un pas simbolic care reafirmă apartenența clubului la valorile și tradiția începute în 1923.
Revenirea la denumirea Fotbal Club Rapid este un pas firesc și simbolic, care întărește poziția clubului în peisajul fotbalului românesc și reconfirmă legătura autentică dintre tradiție și prezent„, a transmis Rapid.