Ianis Hagi, OUT din Europa League. Internaționalul român a fost schimbat la pauză la Bilbao. Retur de basm între Manchester United și Olympique Lyon

Așa cum s-a întâmplat și în turul de săptămâna trecută de pe „Ibrox Park”, terminat la egalitate, scor 0-0, Ianis Hagi a fost titularizat și în returul de la Bilbao dintre Athletic și Rangers, din sferturile de finală ale Europa League.

Doar că de data aceasta internaționalul român nu a mai fost ținut pe teren până în prelungirile jocului, ci a fost înlocuit la pauză, cu Nsiala.

Ianis Hagi și Rangers ratează calificarea în semifinalele Europa League în fața lui Athletic Bilbao

În acel moment scorul era 1-0 pentru basci, după golul marcat de Oihan Sancet din penalty în prelungirile primei reprize. După pauză, mai exact în minutul 80, a punctat și Nico Williams pentru gazdele de pe „San Mames”, stadionul care urmează să organizeze finala din acest sezon de Europa League. Scor final deci 2-0, iar Athletic Bilbao s-a calificat astfel în semifinale, acolo unde se va duela cu Olympique Lyon.

După 2-2 în turul din Franța, și returul cu Manchester United de pe „Old Trafford” s-a încheiat cu același scor, după ce englezii au condus cu 2-0 la pauză, astfel încât echipa calificată mai departe s-a stabilit după disputarea celor două reprize de prelungire de câte 15 minute.

Acolo, francezii au dat lovitura și au mai punctat de două ori, în ciuda faptului că au evoluat în inferioritate numerică din minutul 89, atunci când Tolisso a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene, prin Rayan Cherki în minutul 105 și Alexandre Lacazette în minutul 108 din penalty și nimeni nu se putea gândi la ce urma să se întâmple.

Nebunie totală pe „Old Trafford” între Manchester United și Olympique Lyon

În minutul 114, United a reușit să reducă din diferență după ce Bruno Fernandes a transformat de asemenea o lovitură de la 11 metri, iar în minutul 120 a marcat și Kobbie Mainoo, egalând deci din nou situația la general. După doar un minut, Harry Maguire i-a dus pe suporterii „diavolilor” în extaz și a stabilit totodată și scorul final, 5-4 pentru Manchester United, 7-6 în economia dublei manșe.

Pe cealaltă parte de tablou, Tottenham, fără Radu Drăgușin, în continuare accidentat, s-a impus pe terenul lui Eintracht Frankfurt cu scorul de 1-0, grație golului marcat de Dominic Solanke în minutul 43 din penalty. După 1-1 în turul de săptămâna trecută de la Londra, englezii s-au calificat deci în penultimul act, acolo unde urmează să se dueleze cu Bodo/Glimt.

După 2-0 pentru norvegieni în tur, Lazio s-a impus pe „Stadio Olimpico” cu același scor, astfel că dubla a fost împinsă în prelungiri. Acolo, formația din Serie A s-a distanțat la scor de calificare în minutul 100 prin golul lui Boulaye Dia, dar în minutul 109 oaspeții au egalat din nou scorul dublei manșe, grație reușitei semnate de Helmersen.

Nu au mai fost goluri până la final, astfel încât calificarea în semifinale s-a decis după executarea loviturilor de departajare. Acolo, câștig de cauză au avut cei de la Bodo/Glimt, scor 3-2.

Marco Dulca, eliminat de asemenea din Conference League

În Conference League, Celje, echipa lui Marco Dulca, a fost eliminată în sferturile de finală de Fiorentina, echipa care a jucat finala în ultimele două ediții, pierzând de fiecare dată, cu West Ham United în 2023 și cu Olympiacos în 2024.

Returul din Italia s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, dar formația viola se impusese săptămâna trecută în Slovenia cu 2-1. Fotbalistul român nu a bifat nici măcar un minut în această dublă manșă.

În semifinale, Fiorentina se va duela cu Real Betis, echipă care a trecut în sferturi de Jagiellonia cu scorul general de 3-1, 2-0 pe teren propriu și 1-1 în Polonia.

De asemenea, Chelsea, marea favorită la câștigarea trofeului, s-a calificat în penultimul act chiar dacă a fost învinsă pe teren propriu de Legia Varșovia cu scorul de 2-1, întrucât formația din Premier League câștigase săptămâna trecută în deplasare cu 3-0.

Următorul adversar al londonezilor va fi Djurgarden, echipă care a intrat în prelungiri cu Rapid Viena, după ce suedezii s-au impus cu 2-1 în Austria. În tur, scorul fusese 1-0 pentru echipa din Viena.

În prima repriză de prelungiri, cei de la Djurgarden au mai înscris de două ori și s-au calificat astfel în semifinalele din Conference League.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare