Duminică, 13 aprilie, Universitatea Craiova a dat piept cu FCSB în cadrul rundei cu numărul patru din play-off-ul SuperLigii României, pe stadionul „Ion Oblemenco”.
Cele două rivale aflate în luptă directă pentru titlu au dat-o la pace, scor 0-0. Roș-albaștrii au arătat sleiți de puteri și nici gazdele nu au excelat, însă au dominat, lucru recunoscut chiar de către Gigi Becali. Mai mult, oltenii puteau da lovitura în prelungiri, dar Carlos Mora a tras în bară, având poarta goală în față.
Ștefan Târnovanu, scos în evidență de Eugen Neagoe în urma partidei Universitatea Craiova – FCSB 0-0
Eugen Neagoe, ex-tehnicianul principal al alb-albaștrilor, ultima dată aflat pe banca lui FC Buzău, a analizat confruntarea din Bănie. Verdictul lui a fost unul ferm: trupa lui Mirel Rădoi merita succesul.
Singurul jucător care i-a atras atenția din tabăra lui Elias Charalambous și Mihai Pintilii a fost portarul Ștefan Târnovanu. „Geană” l-a lăudat pe goalkeeper-ul campioanei en-titre a SuperLigii și a rememorat un episod petrecut atunci când el antrena gruparea Universitatea Craiova. Este vorba despre un meci în care Târnovanu a pus în scenă o prestație impresionantă și a apărat o lovitură de la punctul cu var.
Pe finalul intervenției sale, Eugen Neagoe a explicat că golurile pot fi înscrise fie din execuții foarte bune, fie în urma unor erori extrem de mari. Motivul pentru care consideră că nu s-a marcat pe „Ion Oblemenco” este reprezentat de lipsa realizărilor individuale.
Eugen Neagoe: „Când eram eu antrenor în Bănie, am avut un meci cu ei și Târnovanu a fost cel mai bun”
„Un meci încrâncenat, cu faulturi care nu se impuneau. S-a jucat destul de tare. Craiova cred că merita să câștige, a avut ocazii mai clare, mai multe, inclusiv la ultima fază. E clar că Mora trebuia să marcheze, era singur cu poarta goală.
S-a speriat, poate, puțin, a venit în alunecare, dar trebuia să marcheze. A mai avut o ocazie mare, a scos Târnovanu cu piciorul drept. Cu același picior a scos și când a fost singur cu Baiaram. FCSB a avut două ocazii foarte bune, cea a lui Cisotti, cu capul, și cea a lui Gele.
Una peste alta, Craiova a fost echipa mai determinată. Și fizic au stat mai bine cei de la Craiova. FCSB a fost echipa mai obosită. Au dat impresia că sunt mai obosiți decât cei de la Craiova. Un rezultat bun pentru FCSB.
Echipa care merita victoria e Universitatea Craiova. Târnovanu e un portar foarte bun. Când eram eu antrenor la Craiova, am avut un meci cu ei și Târnovanu a fost cel mai bun. A scos și un penalty.
Golurile se marchează ori din execuții, ori din greșeli. Aseară nu au fost execuții, de asta nu s-a marcat. Dacă erau execuții bune, se puteau marca goluri”, a afirmat Eugen Neagoe, potrivit gsp.ro.