Sub comanda lui Zeljko Kopic, Dinamo a obținut primul succes în play-off-ul ediției 2024/2025 de SuperLiga României. „Câinii roșii” au câștigat meciul cu U Cluj, parte din etapa #4, scor 4-2, după ce s-au văzut conduși în primele minute ale reprizei de debut. Au ajuns astfel pe locul patru în play-off, cu 29 de puncte acumulate, la trei „lungimi” în spatele celor de la Universitatea Craiova, care însă nu au jucat în această rundă. O vor face duminică, 13 aprilie, pe stadionul „Ion Oblemenco”, cu FCSB.
Zeljko Kopic, bucuros după cele trei puncte luate de Dinamo în deplasare: „Am arătat din nou personalitate, sunt fericit”
Croatul de pe banca echipei bucureștene a punctat atitudinea și personalitatea jucătorilor pe care îi antrenează. Prin comparație, Ioan Ovidiu Sabău, omologul lui, nu a putut trage o concluzie pozitivă în privința atitudinii afișate de „studenți” pe propriul teren.
După ce a prezentat ideile desprinse în urma confruntării cu U Cluj, Zeljko Kopic a transmis că se bucură pentru „dubla” reușită de Stipe Perica. Atacantul a contribuit decisiv la victoria din deplasare și a făcut o glumă la declarații.
„Am arătat din nou personalitate, sunt fericit că ne-am apărat bine, că am înscris. E o victorie foarte importantă pentru noi. Am încercat să avem posesia, am pierdut câteva mingi la mijlocul terenului, am cedat câteva tranziții la început.
Cu timpul am reușit să punem stăpânire pe joc. Știam că au jucători buni la capitolul viteză. Am făcut câteva greșeli, am primit două goluri. Per total, am jucat foarte bine, mă bucur pentru Perica.
Am controlat jocul la mijlocul terenului, trebuie să fiu fericit de evoluția echipei. Am avut niște discuții în această săptămână, cu CFR nu am arătat bine, cu FCSB am avut câteva momente bune. Nu am fost la nivelul nostru maxim.
Avem calitate, dar determinarea poate face diferența, ambiția în joc. Avem în vestiar jucători de caracter și sunt mândru de ei. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ.
Trebuie să ne odihnim și să luăm fiecare meci în parte. Nu așa funcționează lucrurile, să vorbim despre ce poziție ne dorim să ocupăm (n.r. la finalul campionatului)”, a spus Zeljko Kopic, după partida U Cluj – Dinamo, conform digisport.ro.