Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul lui U Cluj, a recunoscut superioritatea lui Dinamo după meciul direct din etapa #4 a play-off-ului SuperLigii. „Câinii” au plecat victorioși din Ardeal, scor 4-2, și astfel au pus mâna pe primele puncte de la încheierea sezonului regulat.
Ioan Ovidiu Sabău vrea o schimbare de atitudine după U Cluj – Dinamo 2-4: „Nu poți să nu mai crezi și să te lași dominat pe propriul teren”
În viziunea „principalului” „studenților”, roș-albii au dominat atât în privița jocului propriu-zis, cât și în ecuația atitudinii. Sabău a apreciat evoluția pusă în scenă de elevii lui în prima repriză, dar nu a putut înțelege cum s-au lăsat aceștia dominați în actul secund.
După părerea fostului internațional „tricolor”, ar fi cazul ca jucătorilor grupării ardelene să le fie rușine pentru modul în care s-au prezentat.
„Ne-au bătut și la fotbal și la atitudine. Mult mai buni. Știam că trebuia să arătăm foarte bine. Am făcut-o în prima repriză, am și înscris, ne-am apărat destul de bine, dar…
Fanii au văzut jucători blazați, care nu au știut să lupte. Nu poți să nu mai crezi și să te lași dominat pe propriul teren. Mi-ar fi rușine ca jucător si îmi este rușine ca antrenor.
Sunt momente în care analizăm și trebuie să îmi dau seama la ce nivel sunt jucătorii. Trebuie să știu ce nevoi am și ce obiective putem seta pentru viitor.
În a doua repriză, să intri și să nu te demarci, să nu câștigi duelurile… E greu să obții ceva în acest fel. Dinamo a fost mult mai bună, e clar.
Ne-au lipsit câțiva jucători si astăzi (n.r. sâmbătă, 12 aprilie), dar nu ai voie să iei astfel de goluri. Mie nu mi-a plăcut atitudinea afișată în a doua repriză. Toți absenții sunt importanți.
Clubul merge înainte, nu își bate nimeni joc de el. O să vedem la următoarele jocuri dacă voi face schimbări”, a afirmat Ioan Ovidiu Sabău, la Digi Sport, după U Cluj – Dinamo 2-4.