Gigi Becali a găsit înlocuitorul perfect pentru Dawa chiar în Superliga

Se pare că Gigi Becali a identificat deja varianta ideală pentru înlocuirea lui Joyskim Dawa la FCSB, măcar pe termen scurt, în contextul accidentării suferite recent la genunchi de fundașul central camerunez cu ocazia unei acțiuni efectuate de el la naționala țării sale.

Africanul s-a operat recent în Belgia și a început deja procesul de recuperare după ce și-a rupt ligamentele încrucișate, iar în acest moment este de așteptat în principiu ca el să poată reveni pe teren undeva la începutul lunii septembrie.

Gigi Becali îl vrea la FCSB pe Lucas Masoero de la U Cluj pentru înlocuirea accidentatului Josykim Dawa, măcar pe termen scurt

Așadar, urmează ca el să rateze startul sezonului viitor, astfel încât roș-albaștrii s-au văzut nevoiți să caute o soluție măcar pe termen scurt pentru a nu rămâne descoperiți în cazul în care apar și alte probleme medicale sau suspendări în ceea ce îi privește pe ceilalți fundași centrali în perioada respectivă.

Și, după cum s-a notat anterior, a fost deja găsită o variantă în acest sens. Potrivit jurnaliștilor de la actualdecluj.ro, Lucas Masoero de la Universitatea Cluj ar fi dorit la finalul acestui sezon de Gigi Becali la FCSB.

Fotbalistul argentinian în vârstă de 30 de ani a făcut un sezon foarte bun alături de „șepcile roșii” sub comanda lui Ioan Ovidiu Sabău. Pe lângă prestațiile defensive solide, el chiar a și reușit să marcheze cinci goluri din poziția de fundaș central.

Sud-americanul mai are contract cu actuala echipă doar până la finalul sezonului în curs și nu a ajuns încă la o înțelegere cu oficialii clubului în sensul prelungirii înțelegerii.

„Nu știu ce se va întâmpla, aștept și eu. Am făcut un efort ca să vin aici și vreau un efort similar și din partea clubului. Aș vrea să rămân, dar nu depinde doar de mine”, a spus el recent în legătură cu această chestiune.

Fundașul central argentinian ar fi mai mult decât deschis față de această posibilitate

Așadar, sunt șanse destul de mari în acest moment ca Masoero să poată fi acontat gratis de campioana României, iar în acest sens, conform sursei citate anterior, Gigi Becali ar încerca să îl ademenească oferindu-i un salariu lunar de 15.000 de euro, plus anumite prime destul de consistente, dar și un bonus la semnătură atractiv.

Se pare că Lucas Masoero ar fi încântat de această posibilitate, în special prin prisma faptului că FCSB urmează în principiu să evolueze în cupele europene și în sezonul viitor.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare