Mirel Rădoi a dat vina pe gazon după eliminarea din Cupa României în fața lui CFR Cluj. Cum pregătește meciul de luni, din campionat: „Am lăsat ușa deschisă la vestiar, să audă”

La finalul meciului CFR Cluj – Universitatea Craiova din sferturile de finală ale Cupei României, tranșat de gazde după executarea loviturilor de departajare, Mirel Rădoi s-a plâns de starea gazonului stadionului din Gruia.

Pe de altă parte, antrenorul formației din Bănie a admis că este posibil să nu fi fost chiar foarte inspirat în momentul în care a stabilit lista primilor cinci executanți de penalty-uri.

Mirel Rădoi, după ce Universitatea Craiova a fost eliminată de CFR Cluj în sferturile Cupei României: „Un teren foarte greu, cu nisip, cu noroi. Am lăsat ușa deschisă la vestiar ca să audă băieții bucuria lor, să o folosim pentru meciul de luni”

Nu în ultimul rând, tehnicianul oltenilor a explicat și cum a încercat să folosească această înfrângere pentru a pregăti mai bine, la nivel psihologic, duelul de luni seară cu gruparea ardeleană, tot de la Cluj-Napoca, din etapa a treia a play-off-ului Superligii.

„Cred că am controlat în mare parte partida, chiar și când nu am avut posesia balonului, i-am dus în ce zonă am vrut noi. Ne-au egalat și după aceea am avut ceva dificultăți, dar trebuie să îi felicit, au dat tot ce au avut mai bun.

Poate suntem neinspirați la alegerea primilor cinci. Știm jucătorii care bat, am bătut și la antrenamente, ne uităm dacă au un istoric în spate, e o analiză pe care noi am avut-o, și pentru noi, și pentru adversari.

Dacă respectam ce s-a discutat, probabil că s-ar fi bătut mai multe penalty-uri. Dezamăgit puțin, mai mult îngrijorat, cu problemele pe care le avem, au apărut din senin, nu am putut să introducem azi trei jucători, vom vedea pe cine ne vom baza luni în campionat.

Starea gazonului, un teren foarte greu, cu nisip, cu noroi, noi suntem o echipă dinamică, un avantaj pentru ei. Cred că e destul de dificil de spus acum, dar, dacă tot ne-au eliminat pe noi, sper să câștige ei Cupa.

Am lăsat ușa deschisă la vestiar, ca să audă băieții bucuria lor, să o folosim pentru meciul de luni”, a declarat Mirel Rădoi la finalul meciului din Gruia.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare