„Timid și nu prea vorbăreț”. Tatăl lui Octavian Popescu a spus totul despre vedeta FCSB-ului: „Eu eram cu Dinamo”

Octavian Popescu (22 de ani) este unul dintre cei mai promițători fotbaliști români în momentul de față.

Tatăl lui Octavian Popescu: „Dorul de mamă l-a făcut să cam scârțâie”

Chiar dacă nu a mai avut realizări în ultimii doi ani, Octavian Popescu rămâne un fotbalist de la care se așteaptă foarte mult. Accidentat în 2025, decarul FCSB-ului se pregătește să revină cu Universitatea Cluj, în această etapă.

Despre situația lui Octavian Popescu și începuturile sale a vorbit tatăl său, Beniamin.

„Tavi a fost un copil timid și nu prea vorbăreț. La 11 ani și jumătate l-am dus la București la academia lui Atletico Madrid. Până atunci, ce să spun? Prima zi când a început fotbalul nu am fost cu el, l-a luat un profesor de sport aici la noi, la Nucet, unul Nicolae Nicolae. L-a văzut, i-a plăcut și l-a băgat în echipa școlii.

Știam că tendința lui Tavi e spre fotbal de când jucam eu la Minerul Motru. Atunci el avea 4-5 ani. L-am luat cu mine că eu la Motru stăteam la o vilă. Era Gabi Zahiu care îmi spunea: ‘Beni, o să ajungă fotbalist mare, uite cum lovește mingea!’. Silviu Lung la fel zicea.

A fost o perioadă mai grea pentru el, pentru că el fiind mai mămos, el era cu maică-sa, nu… A fost un pic mai greu la început, dar s-a acomodat destul de bine, dar dorul de mamă l-a făcut să cam scârțâie la un moment dat.

A mai trebuit soția să mai stea cu el. La Rapid, a debutat cu Pancu antrenor într-un meci amical cu Voluntari. A jucat bine, dar nu mai știu ce s-a întâmplat. Probabil că pentru ei de la Rapid nu era Tavi important așa, știi? Dacă făceau cu tot dinadinsul puteau să îl oprească.

„Nu prea îi place să-i dai sfaturi”

Copilul și-a luat viața în piept de mic, de ce să zic? S-a realizat până acum că așa a vrut Dumnezeu și munca lui, el s-a străduit! El e și un pic mai orgolios, nu prea îi place să-i dai sfaturi. La un moment dat, a trebuit să accepte sfaturi și de la mine că ceea ce i-am spus eu cam așa s-a întâmplat. I-am spus că fotbalul înseamnă disciplină, seriozitate și muncă

El când era mic ținea cu Steaua, păi ce, vai de mine… Păi eu sunt cu Dinamo și când juca Steaua cu Dinamo, Tavi stătea mai mult pe hol! Îi spuneam să nu mai stea lângă mine, că râdea de mine: Vă batem, vă batem! Pleacă mă de aici, îi ziceam (n.r.- râde)”, a declarat Beniamin Popescu pentru Cancan.

Octavian Popescu are o soră mai mare

Octavian Popescu are și un frate mai mic, care a trecut și el pe la FCSB. Acesta din urmă nu a reușit să confirme și a plecat în cele din urmă de la juniorii roș-albaștrilor.

Puțini o cunosc însă pe sora lui Octavian Popescu, Andreea. Aceasta este mai mare cu 4 ani decât decarul FCSB-ului și are un copil.

Andreea Popescu, pe numele său înainte de căsătorie, obișnuia să meargă la meciurile de fotbal ale lui Octavian Popescu. În trecut, aceasta își încânta fanii cu fotografiile sale postate pe rețelele sociale.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare