Sorin Cârțu a acuzat arbitrajul după FCSB – Universitatea Craiova: „Un abuz! Am prins asta și ca jucător”

Universitatea Craiova a cedat cu scorul de 0-1 pe terenul FCSB-ului.

Sorin Cârțu l-a pus la zid pe centralul Marian Barbu

Prestația lui Marian Barbu a fost criticată de Sorin Cârțu, iar președintele Universității Craiova este de părere că oltenii au fost dezavantajați. Principala fază controversată a fost cea care l-a avut în centrul atenției pe Siyabonga Ngezana, la un duel cu Alisson Safira.

Concret, Ngezana nu a primit al doilea cartonaș galben după ce l-a oprit pe Safira dintr-un atac, spre furia lui Cârțu.

Sunt supărat de rezultat… O primă repriză de nerecunoscut, noi, anturajul echipei, am așteptat altceva de la această partidă. Am fi vrut să vedem altceva. În prima repriză am avut cea mai modestă prestație din aceste 30 de etape. Nu i-am văzut niciodată așa de copleșiți, timorați, complexați. Nu am auzit declarațiile nimănui, vorbesc din considerațiile mele după această partidă.

În prima repriză am avut senzația că nu suntem pregătiți pentru un meci de o asemenea importanță, se juca locul 1. Dacă vrei victoria și să te bați pentru locul 1 trebuie să te lupți altfel. Jucătorii mi s-au părut marcați și de atitudinea, deciziile Barb-ului (Marian Barbu nr.). L-am făcut substantiv… Omul a venit la stadion, tot ceea ce a făcut în prima parte…

„Nu pot să nu mă uit la ce se întâmplă”

Ei (jucătorii Craiovei nr.) dacă vor să facă ceva trebuie să treacă peste toate deciziile și șicanele pe care le întâlnesc și să fie pregătiți pentru așa ceva. De 3 partide este ceva incredibil cu această echipă… Tot ceea ce ni se întâmplă este un abuz, eu mă simt abuzat emoțional din punct de vedere al arbitrajelor.

Nu pot să neg pasul în spate făcut de echipă văzând că tu ești considerat cu șansa a doua. Nu vreau să se înțeleagă că este o analiză a partidei din cauză că ne-ar fi dezavantajat arbitrul. Sunt dezamăgit pentru că aș fi vrut o ripostă mult mai contondentă din partea noastră pentru a câștiga locul 1, aș vrea o altfel de prestație. Dar nici nu pot să nu mă uit la ce se întâmplă, cartonașe galbene, tăiate…

Eu am prins astfel de arbitraje și ca jucător, și ca antrenor. O compar cu ceea ce se întâmpla înainte, când jucam cu Victoria. Spuneau clar din comportament și din vorbele lor ‘Azi nu e ziua ta!’. Asta a creat o irascibilitate, ați văzut și Rădoi, care nu a comentat niciodată la arbitri, a primit cartonaș galben.

Tu să ai un fault de tipul cum a fost ăla la Mitriță, de tipul cum a fost asupra lui Safira, și tu să dai aut sau să treci cu vederea și până la urmă să-i dai galben lui Mitriță că protestează și vii și-i dai galben antrenorului că protestează… Este ceva deranjant să vezi toate prejudiciile astea aduse echipei noastre în ultimul timp”, a spus Sorin Cârțu, potrivit Fanatik.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare