Irina Begu, OUT de la Indian Wells după 1-0 la seturi și break în actul secund! Scor neverosimil în decisiv

Irina Begu și-a încheiat aventura la Indian Wells în turul 2, după partida cu Katie Boulter, jucătoare din Marea Britanie. Tenismena din România s-a înclinat în 3 seturi, scor 7-6, 3-6, 0-6, după aproape 3 ore de joc. Este important să precizăm că Begu a avut un avantaj considerabil în cel de-al doilea set.

Irina Begu a fost eliminată de la Indian Wells

După victoria bifată contra lui Ann Li, scor 7-5, 3-6, 6-1, în primul tur competițional, Irina Begu și-a finalizat parcursul la Indian Wells. Astfel, românca a trecut pe lângă șansa de a da piept cu Elena Rybakina.

Begu a pus în scenă un început remarcabil în încleștarea cu Katie Boulter. Britanica a revenit pe tabelă de la 1-4 și a avut chiar și o minge de break la 4-4, dar Begu a ajuns în poziția de a câștiga primul set în tiebreak. Cu un procentaj de 76% la punctele câștigate pe primul serviciu și de 53% cu serviciul secund, Begu s-a impus, scor 7-6.

Povestea începutului reușit s-a menținut și în al doilea set. Begu a făcut un break la 1-1, dar Boulter a câștigat 4 game-uri la rând și a egalat situația la seturi.

În decisiv, românca s-a prăbușit efectiv. Nu a reușit să pună mâna pe vreun game, iar Katie Boulter a câștigat cu un uluitor 6-0. În turul 3, sportiva din Marea Britanie o va întâlni pe Elena Rybakina, ocupanta poziției 7 la nivel mondial. Olandeza Suzan Lamens a fost „victima” Rybakinei în turul 2, scor 3-6, 3-6.

Când joacă Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian

Sorana Cîrstea va da piept cu Emma Navarro, a 10-a favorită la Indian Wells, duminică, 9 martie. Prima partidă dintre cele două a avut loc în urmă cu câteva săptămâni, la Dubai. Românca a câștigat acel meci în 3 seturi, dar nu fără emoții: 7-6 (5), 3-6, 7-5. Cîrstea și Navarro au izbutit în trecut să ajungă în „sferturile” competiției (românca în 2023, americanca în 2024).

În aceeași zi, Jaqueline Cristian, învingătoare în fața Veronikăi Kudermetova în turul de debut, va avea parte de un duel cu Leylah Fernandez, numărul 27 WTA. Putem spune că, cel puțin la nivel teoretic, românca pornește cu un avantaj în fața canadiencei.

Motivul? A jucat deja la Indian Wells și a avut șansa de a se obișnui cu noua suprafață. Leylah Fernandez, finalistă la ediția US Open din 2021, vine după o prestație sub așteptări la Dubai. Nici la Adelaide, Australian Open sau Doha nu a depășit faza optimilor de finală.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare