Simona Halep, prima reacție după audierile de la TAS. Mesajul a fost publicat din nou în limba engleză

Simona Halep este încrezătoare că va avea succes în urma apelului și audierilor de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Jucătoarea din România a răspuns întrebărilor judecătorilor în perioada 7-9 februarie, dar abia acum a postat un mesaj public. Și acesta este transmis în limba engleză și în el a mai spus o dată că nu s-a dopat și că așteaptă răbdătoare decizia judecătorilor.

Simona Halep, încrezătoare în verdictul de la TAS

Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj de Sport Resolutions, în condițiile în care acuzatorii de la Agenția Internațională de Integritate în Tenis au cerut șase ani. Apelul de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne este ultima șansă de a-și salva onoarea și cariera pentru că menținerea suspendării de patru ani, dictată de instanța din Londra, ar însemna că jucătoarea se poate întoarce pe teren în octombrie 2026. Ori asta ar însemna finalul carierei.

Jucătoarea din România a spus mereu că nu s-a dopat și că medicamentul Roxadustat a ajuns în corpul ei, din cauza unei contaminări accidentale a unui supliment nutritiv, pe care l-a cumpărat de la o firmă din Canada, la solicitarea membrilor din echipa antrenorului Patrick Mouratoglou. Cu aceste argumente s-a dus și la audierile de la TAS din perioada 7-9 februarie și chiar tehnicianul francez și-a asumat această greșeală.

După ce a plecat din Elveția a acordat o scurtă declarație, dar când s-a întors în țară s-a enervat când i-a văzut pe jurnaliștii români și a făcut scandal. A revenit după aproape două săptămâni, cu un mesaj pe Instagram. În limba engleză.

„Coșmarul pe care îl trăiesc de un an și jumătate s-a terminat! Am avut șansa să-mi prezint apărarea în fața TAS și să arat că niciodată nu am folosit niciun fel de substanță dopantă. Asta am spus din prima zi în care am fost acuzată.

Acum aștept decizia cu capul sus. Vreau să vă mulțumesc vouă, fanilor mei, jucătorilor și foștilor jucătorilor, legendelor din acest sport și sponsorilor pentru sprijinul pe care l-am primit, pentru toate mesajele trimise și pentru toate clipurile pe care le-ați făcut pentru mine în această perioadă chinuitoare. Sprijinul vostru a înseamnă enorm pentru mine și mi-a dat puterea să lupt zi de zi pentru adevăr.

Voi împărtăși cu voi vești despre caz, imediat ce le primesc. Vă doresc tot binele. Binele și adevărul vor câștiga mereu”, a fost mesajul Simonei Halep, în engleză, postat pe Instagram.

Anul proceselor pentru Simona Halep

Simona Halep așteaptă cu sufletul la gură verdictul de la Lausanne, dar se pregătește și de procesul cu firma care i-a livrat pudra de keto colagen, despre care jurnaliștii americani a aflat că avea ingrediente din China, care nu făceau parte din rețetă și care nu au fost trecute nici în prospect. Miza acestei acțiuni este de 10 milioane de dolari. Jucătoarea a susținut în fața instanței, iar la Londra chiar i s-a dat dreptate că acest supliment a fost contaminat accidental cu Roxadustat.

Jurnaliștii de la CNN au avut acces la documentul pe care apărătorii lui Halep l-au depus la tribunalul de la New York și au aflat că aceștia acuză firma Quantum Nutrition de „nepăsare și de un nivel frapant de neglijență” și notează că în ultimul an și jumătate „Simona a trecut printr-o perioadă de chin și umilire, și-a pierdut pofta de viață”.

Ion Țiriac a sfătuit-o pe Halep să-i dea în judecată și pe cei care i-au amânat procesul aproape un an și să le ceară daune de 100 de milioane de dolari.

Cronologia cazului de dopaj Simona Halep

29 august 2022 – Simona Halep este eliminată surprinzător de Daria Snigur la US Open 2022.
15 septembrie 2022 – Sportiva anunță că nu va mai juca în restul sezonului, fiind în recuperare, după operația de rinoplastie. Tot în această perioadă a avut loc și divorțul de Toni Iuruc.

7 octombrie 2022 – Simona Halep a primit vestea testului pozitiv, cu Roxadustat.
21 octombrie 2022 – Jucătoarea de tenis anunță că este suspendată provizoriu.

19 mai 2023 – Halep, acuzată de ITIA de a doua încălcare a regulamentului antidoping; nereguli în pașaportul biologic al sportivei.

28-29 iunie 2023 – Simona Halep este audiată de tribunalul independent Sports Resolutions, de la Londra.

12 septembrie 2023 – ITIA anunță că Simona Halep a fost suspendată pentru patru ani.

24 octombrie 2023 – Simona Halep a depus la TAS apelul împotriva suspendării sale pentru dopaj.

12 decembrie 2023 – TAS anunță decizia: Simona Halep, audiată în perioada 7-9 februarie 2024

7-9 februarie 2024 – Simona Halep a fost audiată la TAS. Nu se cunoaște data când va fi dat verdictul în acest caz

Simona Halep a condus de două ori clasamentul WTA, dar din septembrie 2023 nu mai face parte din acest top. Ultimul meci l-a disputat în august 2022.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare