Zeljko Kopic i-a atras atenția noului atacant de la Dinamo. Croatul este convins: „Există loc de progres”

Zeljko Kopic (47 de ani), tehnicianul principal de la Dinamo, și-a exprimat părerea cu privire la prima mutare bifată de „câini” în această iarnă.

Atacantul Alex Pop (24 de ani) a fost cumpărat de la Oțelul Galați, echipă care se confruntă cu mari probleme financiare, în schimbul sumei de 125.000 de euro.

Zeljko Kopic, semnal de alarmă pentru Alex Pop după sosirea la Dinamo: „Încă mai are lucruri de îmbunătățit”

Antrenorul croat de pe banca roș-albilor a apreciat calitățile și faptul că Alex Pop este deja un fotbalist călit la nivelul primei ligi, însă a transmis că vârful proaspăt ajuns în lotul pe care îl are la dispoziție va fi nevoit să lucreze foarte mult. În viziunea lui Zeljko Kopic, ex-fotbalistul Oțelului își poate îmbunătăți jocul.

„Alex are o calitate și o experiență în SuperLiga. Cred că încă mai are lucruri de îmbunătățit, există loc de progres. Cred că este o oportunitate mare pentru el. Respect toate lucrurile pe care le-a făcut în carieră, în special pentru Oțelul. Sper că va deveni un jucător important pentru Dinamo!”, a declarat Zeljko Kopic, pentru gsp.ro.

Alex Pop și-a trecut în cont 5 goluri în actuala stagiune în tricoul gălățenilor. A bifat 21 de apariții în SuperLiga pentru gruparea care în prezent este condusă de Ovidiu Burcă, ulterior plecării lui Dorinel Munteanu.

Și Andrei Nicolescu a vorbit despre Alex Pop. Ce a transmis oficialul bucureștenilor

Administratorul special de la Dinamo a tratat subiectul reprezentat de legitimarea lui Alex Pop. Andrei Nicolescu a dezvăluit că atacantul nu a avut pretenții ieșite din comun și și-a exprimat dorința de a-l vedea cum confirmă în echipamentul alb-roșu.

Totodată, Nicolescu a devoalat și faptul că bucureștenii sunt în continuare atenți pe piața transferurilor. Potrivit discursului acestuia, Dinamo mai vrea orchestrarea a 2-3 mutări în perioada imediat următoare.

„Am făcut un transfer pe care ni-l doream. Ne dorim să confirme. Nu a cerut nimic special. Ne dorim să mai facem două-trei transferuri bune”, a declarat Andrei Nicolescu, citat de as.ro.

Mesajul lui Alex Pop, după ce a semnat cu Dinamo

„Salutare, câini! De astăzi mă alătur haitei alb roșii din Ștefan cel Mare! Abia aștept să simt atmosfera pe care o creați meci de meci și împreună să triumfăm pentru Dinamo! Să facem istorie!

Așa că, fie vreme bună, fie vreme rea, câini până la moarte și dincolo de ea!”, a transmis Alex Pop, conform conturilor oficiale din spațiul online ale dinamoviștilor.

VEZI ȘI: Schimbă venirea lui Alex Pop sistemul la Dinamo? Care sunt variantele expuse de Ionel Dănciulescu și care este jucătorul roș-albilor care nu îl încântă. EXCLUSIV

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare