Andrei Nicolescu anunță noi transferuri la Dinamo. Mesaj clar pentru Alex Pop, atacantul adus de alb-roșii de la Oțelul

Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, și-a exprimat gândurile cu privire la mutarea orchestrată de „câini”. Roș-albii l-au adus pe Alex Pop (24 de ani) de la Oțelul Galați. Atacantul poate evolua și în flancul stâng al compartimentului ofensiv, iar contractul dintre cele două părți este valabil până în 2027.

Transferul lui Pop reprezintă prima lovitură dată de bucureșteni în această fereastră de mercato, iar conducerea dinamovistă vrea să continue campania de transferuri. Trupa lui Zeljko Kopic își dorește cu orice preț accederea în play-off-ul SuperLigii, după anii precedenți, în care echipa a trecut prin situații dramatice atât în plan sportiv, cât și din punct de vedere financiar.

Andrei Nicolescu își dorește ca Dinamo să mai legitimeze câțiva jucători în perioada imediat următoare

Andrei Nicolescu a devoalat faptul că cei de la Dinamo caută în continuare fotbaliști în perspectiva întăririi lotului pentru accederea în faza următoare a principalei competiții interne. „Câinii” vor să mai transfere doi sau trei jucători pentru a-și îndeplini obiectivul. De asemenea, oficialul și-a exprimat dorința de a-l vedea pe Alex Pop cum confirmă în tricoul bucureștenilor.

„Am făcut un transfer pe care ni-l doream. Ne dorim să confirme. Nu a cerut nimic special. Ne dorim să mai facem două-trei transferuri bune”, a comunicat Andrei Nicolescu, conform as.ro

Alexandru Pop, cotat de portalul Transfermarkt la 1.200.000 de euro, a fost transferat de Dinamo în schimbul a aproximativ 125.000 de euro. Va avea parte de concurență serioasă, întrucât titular pe postul său este chiar kosovarul Astrit Selmani, golgheterul echipei, cu 9 reușite. Este important să precizăm faptul că vârful „câinilor” intră odată cu începutul anului 2025 în ultimele 6 luni de contract, iar Viorel Moldovan, președintele Rapidului, a vorbit deja despre el.

Reacția lui Alex Pop, după ce a devenit jucătorul celor de la Dinamo: „Abia aștept să simt atmosfera pe care o creați meci de meci”

Alex Pop, atacant cu 5 goluri înscrise în 21 de meciuri pentru Oţelul, a oferit primele cuvinte din postura de vârf al celor de la Dinamo.

Jucătorul s-a arătat extrem de încântat de aventura de care va avea parte în carieră și a asigurat suflarea alb-roșie, cu ajutorul unui mesaj superb, că este pregătit să facă performanță alături de noii săi colegi.

„Salutare, câini! De astăzi mă alătur haitei alb roșii din Ștefan cel Mare! Abia aștept să simt atmosfera pe care o creați meci de meci și împreună să triumfăm pentru Dinamo! Să facem istorie! Așa că, fie vreme bună, fie vreme rea, câini până la moarte și dincolo de ea!”, a transmis Alex Pop.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare