Zeljko Kopic (47 de ani) a fost prezent la conferința de presă premergătoare partidei FC Buzău – Dinamo, care va avea loc sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 17:00, în cadrul rundei cu numărul 19 a acestei ediții de SuperLiga.
La acest moment, „câinii” se află pe locul patru în clasament, cu 29 de puncte obținute, în timp ce nou-promovata se zbate pentru a scăpa de ultima poziție, pe care o ocupă cu doar 16 puncte strânse.
Zeljko Kopic nu se vede cu punctele deja luate, înainte de FC Buzău – Dinamo: „Va fi greu”. Cine va evolua în centrul apărării: „Mâine decidem dacă joacă Boateng sau Luna”
„Principalul” croat al echipei bucureștene a prefațat încleștarea cu FC Buzău. A opinat că adversarii vor face un meci bun, misiunea „câinilor roșii” fiind una complicată în etapa a 19-a a principalei competiții interne.
Zeljko Kopic i-a analizat pe buzoieni și a tras concluzia că trupa lui Eugen Neagoe se comportă destul de bine în momentele în care are balonul în posesie.
Ulterior, antrenorul lui Dinamo l-a lăudat pe tânărul portar Alexandru Roșca, care îi ține locul lui Adnan Golubovic între buturi, întrucât titularul de drept nu mai poate evolua în acest an calendaristic din cauza problemelor medicale.
A tratat și subiectul reprezentat de componența compartimentului defensiv. Motivul? Kennedy Boateng s-a accidentat în meciul cu Sepsi (1-1), în etapa precedentă, iar la acest moment staff-ul tehnic are de ales între fundașul central togolez și spaniolul Antonio Luna, care de meserie evoluează în benzile apărării.
Zeljko Kopic, concentrare maximă înaintea duelului cu FC Buzău: „Ne gândim doar la acest meci”
„Băieții sunt ok. Ne așteaptă un meci dificil. Am discutat despre tot ce avem de făcut. Știm că ne așteaptă un meci dificil. Adversarii, după victoria împotriva Politehnicii Iași, sunt foarte aproape de alte echipe în clasament și vor lupta. Au calitate, joacă cu multă energie și câștigă multe dueluri. Când au mingea, încearcă să se organizeze bine și să joace un fotbal de calitate. Ca orice alt meci din campionat, va fi greu.
Cu toate acestea, avem două victorii consecutive în deplasare, ceea ce este foarte important pentru mentalitatea echipei. Vom încerca să jucăm din nou un fotbal bun și să obținem punctele necesare.
Roșca a făcut progrese mari. Este foarte importantă stabilitatea sa mentală. Oferă încredere echipei în apărare, dar și în construcție, pentru că este foarte bun cu mingea la picior. Pentru un portar tânăr, care nu avea experiență în SuperLigă, nu putem cere mai mult decât ce a oferit până acum. Este un mare plus pentru echipă. Mâine (n.r. sâmbătă, 7 decembrie) decidem dacă joacă Boateng și Luna.
Ne concentrăm doar pe acest meci. Nu ne gândim la altceva. Este important să păstrăm aceeași mentalitate și să oferim totul pe teren pentru a continua seria pozitivă”, a declarat Zeljko Kopic, la întâlnirea cu oamenii de presă.