Yevhen Konoplyanka, ucraineanul de 35 de ani care a trecut pe la CFR Cluj între iulie 2023 și ianuarie 2024, a rămas doar cu amintiri neplăcute din experienţa din Gruia.
N-a avut deloc o relaţie bună cu antrenorul Andrea Mandorlini, iar patronului Ioan Varga i-a reproşat că nu s-a implicat mai mult în viaţa clubului.
I-a reproşat că nu trage la poartă
Fostul mijlocaş ofensiv de la Schalke 04, FC Sevilla sau Șahtior Donețk, a povestit coșmarul pe care l-a trăit el la CFR Cluj.
„Am sosit în România și l-am văzut pe președinte (n.r. – se referă la Ioan Varga). Colegii mi-au zis mai târziu că nu vine niciodată la echipă. Ne-am înțeles la toate punctele, nu am cerut ceva special legat de bani. Voiam doar să joc și să sprijin formația.
Timpul trecea, deja mă întrebam ce caut acolo. Am intrat o dată, în Conference. Jucasem 20 de minute, bine, nu rău.
Credeam că voi primi șanse în următoarele partide. Pregăteam alt meci și a început să-mi zică: «Primul lucru pe care l-ai făcut a fost să tragi la poartă». Am șutat de mai multe ori.
Am realizat mai târziu că antrenorul are propria gașcă de italieni, pe care îi folosea și când nu avea rezultate. Nu mi-a explicat nimic, era haos total.
După un meci nereușit, antrenorul i-a aruncat lucruri foarte urâte unui coechipier în fața tuturor. La club nu se știa cine conduce și cine e responsabil. Președintele a afirmat la un moment dat că nu mă mai gândesc la fotbal. În primul rând, el trebuia să se gândească la fotbal și să-și întrebe directorii de ce nu jucam”, a spus Konoplyanka în interviul pentru site-ul ucrainean Tribuna, preluat de golazo.ro, concluzionând:
„În final, voiam doar să plec de acolo, pentru că știam că niciun antrenor nu m-ar ajuta. A fost Mutu, legenda. A rezistat două luni. Nici măcar Messi nu ar putea ajuta dacă e haos la club”.
CFR luptă la titlu, cu Dan Petrescu
CFR Cluj s-a impus cu 1-0 în deplasarea de la Oţelul Galaţi, datorită golului marcat de Damjan Djokovic. În urma acestui rezultat, ardelenii lui Dan Petrescu au urcat pe locul 2 în Superligă, în timp ce moldovenii lui Dorinel Munteanu coboară până pe 9.
“Se pare că în ultimele două deplasări avem scorul care îmi place. Se pare că spiritul s-a întors. Nici clasamentul nu arată rău acum, trebuie să ne concentrăm, că avem o pauză. Apoi vine un meci foarte greu acasă cu Rapidul, care e în formă excelentă.
Te trezeşti afară din play-off dacă nu eşti atent. Toate echipele care sunt acolo sus, în afară de U Cluj, au câştigat în etapa asta, e incredibil. Spiritul mi-a plăcut. La Galaţi, nu ştiu cine mai vine să câştige. Dorinel a făcut o echipă agresivă.
N-am avut linişte, trebuie să facem un 11 stabil, care să fie acelaşi, să nu mai avem probleme. Încă nu avem un 11 stabil, care să-mi dea încredere. Rezultatul contează, am jucat foarte bine cu U Cluj, cu Craiova, dar n-am câştigat. La Buzău am jucat mai puţin bine, dar am câştigat. Dacă mai legăm o victorie-două, atunci devenim şi noi periculoşi”, a afirmat Dan Petrescu.