În prima etapă din SuperLiga României, Rapid a reușit să acumuleze doar un singur punct împotriva celor de la UTA Arad, scor 1-1. După ce a văzut evoluția giuleștenilor, Marius Șumudică (53 de ani) este de părere că tehnicianul Neil Lennon își bate joc de banii patronului Dan Șucu.
Marius Șumudică, „Omul ăsta cheltuie banii”
Rapid a început noul sezon cu o remiză împotriva celor de la UTA Arad. Elevii lui Neil Lennon au avut o evoluție dezamăgitoare și așa cum toată lumea se aștepta, criticile au fost aruncate către antrenorul irlandez.
Marius Șumudică a criticat tactica abordată de antrenorul Rapidului și mai mult de atât, acesta a vorbit și despre faptul că tehnicianul nord-irlandez cheltuie banii lui Dan Șucu fără limită.
„Rapidul a jucat în sistemul 5-3-2. Dar în sistemul pe care îl joci, îți dau un exemplu, iar îi dai în cap lui Șucu: Păi câți bani au dat ei pe Petrila? Numărul 10… În jur de 700 de mii de euro…
Petrila știi ce joacă? Bandă stângă! Iar tu în sistemul 5-3-2 joci fără extreme, la tine nu mai există extremele. Petrila nu are cum să joace inter niciodată. Niciodată! El este extremă, extremă… Bandă stângă, să intre pe piciorul drept. Gen Florinel Coman, Mihăilă, dau câteva exemple.
Eu îl joc de cinci ani. Dar în momentul ăla tu nu mai ai extreme. Îi împingi sus pe Borza și pe Braun, care devin extreme, interii trebuie să intre în interior și ai două vârfuri, două puncte de sprijin, care poți să joci pe ele.
Dar tu în momentul ăla nu mai ai extreme. Unde să joace Petrila? Deci ai dat 700 de mii ca să-l pierzi pe Petrila. Dar omul ăsta cheltuie banii. Șucu a adus banii și i-a dat pe mâna unora care, să mă ierte Dumnerzeu… Să dai milioane de euro și să nu aduci un jucător… Păi cu un milion de euro aduceai un vârf de sărea în aer.” a transmis Marius Șumudică, la FANATIK SUPERLIGA.
Ionut Chirilă n-are milă față de Rapid
Atât prestația echipei, cât și a antrenorului Neil Lennon (53 de ani) au fost criticate de Ionuț Chirilă, fostul fotbalist român. Mai mult, acesta a susținut dacă se vor prezenta cu evoluții asemănătoare în tot restul campionatului, giuleștenii vor retrograda.
Nici UTA Arad nu a scăpat din ghearele lu Chirilă. Ionuț Chirilă a catalogat-o pe „Bătrâna Doamnă” ca fiind „destul de impotentă”, însă i-a găsit drept scuză diferența de valoare în favoarea Rapidului.
„Eu spun un lucru și vreau să fiu delicat. Dacă Rapid joacă în halul în care a jucat în seara asta, se luptă la retrogradare. În tot meciul! Dacă Rapid joacă precum în seara asta, niște jucători ca Manea, Rrahmani sau Hasani îi scoți din fotbal.
N-am văzut construcția unui atac pozițional cu înlănțuire de 8-10 pase și finalitate gândită. Numai în primele 20 de minute am notat așa. Minutul 4, lung de linie către nimeni, nu mai știu cine a dat. Minutul 6, pasă greșită Braun în condiții de adversitate pentru Hasani.
Dacă pe Manea, un jucător de echipă națională cu personalitate, care are frecvență, care își poate asuma responsabilitatea acțiunilor individuale, îl obligi să joace lung de linie de 60 de metri, îl scoți din fotbal!
UTA a fost timidă și a fost destul de impotentă pentru că nu a ajuns la poartă, dar Rednic are o scuză. El n-are jucătorii Rapidului. Cu temerea celor de la UTA și cu niște valori individuale net superioare a venit golul Rapidului.” a declarat Ionuț Chirilă, potrivit sport.ro.