S-a găsit deja o echipă care se poate bate la retrogradare! Un fost fotbalist român a pus tunurile pe echipa lui Neil Lennon

În prima etapă a SuperLigii României, Rapid a reușit doar o remiză pe terenul celor de la UTA Arad, scor 1-1. Ionut Chirilă (58 de ani) a analizat îndeaproape partida, iar acesta a ținut să-l critice pe antrenorul giuleștenilor Neil Lennon pentru tactica aplicată.

Ionut Chirilă n-are milă față de Rapid

Rapid nu a avut parte de cea mai bună evoluție împotriva celor de la UTA Arad. Atât prestația echipei, cât și a antrenorului Neil Lennon (53 de ani) au fost criticate de Ionuț Chirilă, fostul fotbalist român. Mai mult, acesta a susținut dacă se vor prezenta cu evoluții asemănătoare în tot restul campionatului, giuleștenii vor retrograda.

Nici UTA Arad nu a scăpat din ghearele lu Chirilă.  Ionuț Chirilă a catalogat-o pe „Bătrâna Doamnă” ca fiind „destul de impotentă”, însă i-a găsit drept scuză diferența de valoare în favoarea Rapidului.

„Eu spun un lucru și vreau să fiu delicat. Dacă Rapid joacă în halul în care a jucat în seara asta, se luptă la retrogradare. În tot meciul! Dacă Rapid joacă precum în seara asta, niște jucători ca Manea, Rrahmani sau Hasani îi scoți din fotbal.

N-am văzut construcția unui atac pozițional cu înlănțuire de 8-10 pase și finalitate gândită. Numai în primele 20 de minute am notat așa. Minutul 4, lung de linie către nimeni, nu mai știu cine a dat. Minutul 6, pasă greșită Braun în condiții de adversitate pentru Hasani.

Minutul 9, lung de linie în condiții de adversitate, din nou. Minutul 11, Papeau, minge lungă pentru nimeni. Minutul 17, Manea, a doua minge lungă în condiții de adversitate. Minutul 19, lung de linie către Rrahmani, tot în condiție de adversitate, se și accidentează Rrahmani.

Dacă pe Rrahmani nu-l faci parte integrantă pe jocul de combinații, pase scurte, devieri, eliberări de spații și joci tot timpul lung de linie pe el și îl pui în situație de unu contra doi cu fundașii de la UTA, îl omori! Îl omori și psihic și după îl schimbi pentru că nu joacă nimic.

„Dacă îl obligi să joace lung de linie de 60 de metri, îl scoți din fotbal”

Dacă pe Manea, un jucător de echipă națională cu personalitate, care are frecvență, care își poate asuma responsabilitatea acțiunilor individuale, îl obligi să joace lung de linie de 60 de metri, îl scoți din fotbal! 

UTA a fost timidă și a fost destul de impotentă pentru că nu a ajuns la poartă, dar Rednic are o scuză. El n-are jucătorii Rapidului. Cu temerea celor de la UTA și cu niște valori individuale net superioare a venit golul Rapidului.” a declarat Ionuț Chirilă, potrivit sport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare