Vlad Chiricheș a bătut palma cu FCSB și semnează prelungirea contractului cu un an.
Florin Tănase, noul șeic de la FCSB
În vechiul contract, Vlad Chiricheș avea un salariu lunar de 40.000 de euro lunar. Din noul sezon însă, veteranul FCSB-ului va fi remunerat cu jumătate, adică cu 20.000 de euro.
Astfel, Vlad Chiricheș i-a lăsat locul lui Florin Tănase în fotoliul de lider al ierarhiei privind cei mai bine plătiți fotbaliști de la FCSB. Tase este urmat de Darius Olaru, Denis Alibec și Daniel Bîrligea, care primesc toți câte 25.000 de euro pentru fiecare lună.
Fotbaliștii cu cele mai mari salarii de la FCSB:
| Tănase | 30.000 euro lunar / 360.000 de euro anual |
| Olaru | 25.000 / 300.000 |
| Bîrligea | 25.000 / 300.000 |
| Alibec | 25.000 / 300.000 |
| Chiricheș | 20.000 / 240.000 |
| Radunovic | 20.000 / 240.000 |
| Șut | 20.000 / 240.000 |
| Politic | 20.000 / 240.000 |
MM Stoica a confirmat că Vlad Chiricheș mai rămâne un an la FCSB
Reinventat pe postul de mijlocaș la închidere, Vlad Chiricheș a revenit și la naționala României, după 3 ani de pauză. Evoluțiile fotbalistului l-au făcut pe Gigi Becali să-i ofere prelungirea contractului cu un an, iar MM Stoica a dat toate detaliile.
„Mi s-a luat o altă piatră de pe inimă. Am avut una mare cu Eli și una, tot la fel de mare, cu Chiri. S-a discutat azi în detaliu și s-a… Da, prelungește contractul pe încă un an. A făcut o chestie în premieră. Contractul are și niște bonusuri pentru accederea în faza principală a competițiilor.
El a zis că nu vrea bonus pentru Conference League. Omul a zis că nu vrea banii de Conference League. Consideră că dacă noi intrăm în faza Conference League, atunci e un eșec în cupele europene pentru noi anul ăsta”, a spus MM Stoica la Primasport.