Vlad Chiricheș a anunțat când se va retrage din activitate: ”Mă bate gândul acesta”

Căpitanul FCSB-ului, Vlad Chiricheș (34 de ani), și-a făcut planurile pentru momentul în care va agăța ghetele în cui.

Acesta speră să mai amâne momentul cât mai mult cu putință. Însă, corpul va fi cel care va decide acest aspect.

Vlad Chiricheș: ”Îmi doresc să mă concentrez pe ce am de făcut”

Experimentatul fundaș central al celor de la FCSB este foarte foarte aproape de revenirea pe gazon, după o pauză aproximativ șapte luni, pricinuită de o accidentare suferită.

Fostul căpitan al echipei naționale se simte mult mai bine acum. A jucat într-o partidă de verificare a celor de la FCSB și este așteptat să reintre în focurile Superligii din etapa a 2-a sau a 3-a a play-off-ului.

Totuși, dacă va continua să fie urmărit de ghinioane și nu va putea juca prea mult din cauza accidentărilor, Vlad recunoaște că și-a făcut și planuri de retragere.

Dacă simte că nu va mai fi ascultat de corp, va pune ”stop” și se va apuca de antrenorat. Totuși, nu-și va face studiile în România, ci va merge în Italia, acolo unde a jucat pentru Napoli, Sassuolo și Cremonese.

Rămâne de văzut, însă, dacă nu cumva se va răzgândi și va da curs ofertei făcute încă de pe acum de șefii de la FCSB – director sportiv în cadrul clubului, imediat după retragere.

„(n.r. – când se retrage) În curând, nu! Îmi doresc să mă concentrez pe ce am de făcut în momentul ăsta ca jucător. Apoi, mă bate gândul să merg la şcoala de antrenori din Italia. Mă gândesc că e mai valoroasă, mai bună, poţi să înveţi lucruri mai bune. Poate este şi mai rapidă, da„, a declarat Vlad Chiricheș, conform orangesport.ro.

  • 650.000 de euro este cota de piață a lui Vlad Chiricheș, conform transfermarkt.de.
  • 76 de meciuri a adunat Vlad Chiricheș pentru naționala României. Nu a reușit să marcheze vreun gol.
  • 9.500.000 de euro a primit FCSB în schimbul său, de la Tottenham, în vara lui 2013.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare