Virtus nu renunță! A fost umilită de FCSB, dar nu vrea să se predea în Ghencea

FCSB are de îndeplinit o simplă formalitate din meciul retur cu AC Virtus, după victoria de răsunet din prima manșă, scor 7-1. Elevii lui Elias Charalambous vor primi în această seară, de la ora 20:30, vizita campioanei din San Marino, pe stadionul din Ghencea.

„Aproape totul este pregătit pentru retur”

Chiar dacă șansele celor de la Virtus sunt aproape inexistente, adversarii FCSB-ului continuă să se bucure de fotbal. Jurnaliștii din San Marino sunt entuziasmați de deplasarea campioanei lor în România și au anunțat că totul este pregătit pentru manșa retur de pe stadionul Ghencea.

Prima călătorie a lui Virtus în Europa a început de la aeroportul din Bergamo. Apoi zborul spre București, capitala României. Chiar dacă discuția de calificare pare deja încheiată, după 7-1 în San Marino, nimic nu-i împiedică pe jucători să viseze și să se bucure de un meci frumos, fascinant și stimulant.

Aproape totul este pregătit pentru returul din preliminariile Ligii Campionilor: FCSB și-a reluat campionatul în weekend și a remizat pe teren propriu, 1-1, cu Universitatea Cluj”, au scris cei din San Marino.

Vlad Chiricheș și Marius Ștefănescu pot evolua cu Virtus

Față de prima partidă, FCSB îi poate utiliza pe Vlad Chiricheș și Marius Ștefănescu, suspendați de UEFA la meciul tur.

Cei doi au primit cartonașe roșii în ediția precedentă din cupele europene și au primit o suspendare de o etapă din partea forului european. La meciul retur cu Virtus, Chiricheș și Ștefănescu pot fi utilizați, însă rămâne de văzut dacă staff-ul FCSB-ului va prefera să-i menajeze pe aceștia pentru duelurile din campionat și viitoare meciuri din preliminarii.

În sezonul trecut, Vlad Chiricheș a văzut două cartonașe galbene în meciul cu Nordsjaelland, în timp ce Marius Ștefănescu a pățit același lucru în tricoul lui Sepsi, în duelul cu Bodo|Glimt.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare