Viorel Moldovan a vorbit despre principala problemă de la Rapid în acest sezon, chiar înaintea meciurilor decisive din play-off.
Viorel Moldovan recunoaște care e marea problemă de la Rapid
Concret, președintele giuleștenilor este nemulțumit de eficiența compartimentului ofensiv de la Rapid, acolo unde atacanții încă nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor.
„(n.r. aveți probleme în atac, nu?) Da, e foarte frustrant. M-ai lovit exact acolo unde mă doare. Culmea este că eu, președintele clubului, sunt fost atacant, iar Marius Șumudică, tot fost atacant, este antrenorul echipei.
Normal, suferim amândoi din acest punct de vedere, când vedem că atacanții noștri au cifre modeste, ca să spun așa, și nu reușesc să facă diferența pe tabela de marcaj.
Să sperăm că vor reuși asta în play-off. Avem nevoie. CFR Cluj îl are pe Louis Munteanu, cu 19 goluri, și face diferența, FCSB, pe Bîrligea, iar Dinamo, pe Selmani. Degeaba spunem că apărările câștigă campionate, iar atacanții oferă spectacol. Nu e chiar așa. Atacanții sunt foarte importanți.
Când sunt valoroși, adversarii știu acest lucru și, automat, își pun multe semne de întrebare atunci când te înfruntă. Trăiesc cu reținere, cu frică, stau la cutie, nu se expun pentru a nu da șansa atacanților valoroși să facă diferența.
De aceea, pentru mine, cea mai bună apărare este atacul. Când ai atac bun, ai și apărare bună”, a declarat Viorel Moldovan.
Marius Șumudică i-a executat, Dan Șucu a acceptat decizia. Primele plecări de la Rapid, anunțate înainte de play-off-ul de foc
Marius Șumudică a luat decizia să renunțe la doi fotbaliști de la Rapid, iar finanțatorul Dan Șucu i-a dat acceptul tehnicianului.
Finalul actualei stagiuni vine cu schimbări importante în lotul Rapidului, iar acționarul minoritar al clubului, Victor Angelescu, a confirmat că doi fotbaliști vor părăsi echipa la sfârșitul campionatului.
Este vorba despre Clinton N’Jie și Xian Emmers, doi jucători care nu au reușit să-și găsească locul în strategia tactică a antrenorului Marius Șumudică.
„(n.r. N’Jie va mai continua la Rapid din vară?) Nu. Asta pot să vă spun că nu. În niciun caz nu va mai rămâne de la vară. Nu va mai face parte din lotul nostru.
Am discutat cu el și i-am spus că până la vară, dacă avem nevoie de el, normal că o să îl folosim, dar nu dorim să prelungim contractul.
(n.r. despre Xian Emmers) Este la noi, se antrenează. La fel, în vara este liber, îi expiră contractul și se poate duce unde dorește. Doar cei doi rămân liberi”, a declarat Victor Angelescu, potrivit fanatik.ro.