Viitor incert pentru Drăgușin! Cum a reacționat antrenorul lui Tottenham, după ce s-a scris că vrea să mai aducă un fundaș central

Radu Drăgușin (22 de ani) nu a reușit să se impună la Tottenham, după transferul de la Genoa, care l-a făcut să devină cel mai scump fotbalist român din istorie (31 de milioane de euro, cu tot cu bonusuri).

Ange Postecoglou: „Știm ce avem de făcut”

Tottenham nu are parte de sezonul dorit, iar londonezii s-au confruntat cu mai multe probleme la nivelul liniei defensive. Chiar și așa, Radu Drăgușin a fost ignorat de Ange Postecoglou și, mai mult decât atât, antrenorul lui Spurs plănuiește să mai aducă un fundaș central, potrivit jurnaliștilor din Marea Britanie.

Întrebat despre transferurile pregătite, Postecoglou a dezvăluit că strategia de transferuri a fost făcută cu mult timp în urmă, astfel că se așteaptă schimbări la Tottenham din ediția următoare.

Am încercat să fiu cât de constant am putut în a spune că mai avem o cale lungă și deocamdată nu s-a schimbat nimic. Uneori, dacă te gândești pe termen scurt, poți sări la concluzii greșite. Planurile pentru perioada de transferuri de vară au fost făcute cu mult timp în urmă. Știm ce avem de făcut.

Pentru mine, felul în care jucătorii și staff-ul reacționează la lucrurile negative este mai important pentru dezvoltarea noastră decât dacă am plănui mai multe schimbări la echipă”, a spus Ange Postecoglou la conferința de presă.

Mama lui Radu Drăguşin spune că tânărul trăieşte un vis

Prezentă la premiera filmului „În inima Naţionalei – Din vestiar până în Germania”, regizat de Remus Achim, Svetlana Drăguşin are încredere că fiul ei se va impune, în cele din urmă la Tottenham.

„Nu a fost uşor, ne-am adaptat. Cu siguranţă, toată lumea mă întreabă ce se întâmplă şi când o să joace Radu. Eu spun şi îmi menţin în continuare afirmaţia că este acolo unde şi-a dorit. Va munci şi mai mult pentru a-şi câştiga locul. Trăieşte un vis şi pentru asta sunt super-mulţumită.

(Simţiţi că încrederea lui este la fel de mare?) Absolut, da, da! Este printre cei mai buni şi asta nu poate să-l facă decât şi mai buni”, a declarat Svetlana Drăguşin.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare