Cel mai bun jucător al României în eșecul cu Belgia, 0-2, se umple de bani după EURO 2024. Florin Niță prinde un transfer surprinzător.
Marius Şumudică, fostul său antrenor de la Gaziantep, a dezvăluit unde va merge portarul tricolorilor.
Niţă se transferă în Arabia Saudită
Internaționalul român ar urma să își pună semnătura pe o înțelegere valabilă doi ani cu formația din Golf.
„Niță și-a terminat contractul, deja are patru oferte din Arabia Saudită. Cred că săptămâna asta semnează în Arabia Saudită, doi ani de contract în prima ligă din informațiile mele”, a spus Marius Șumudică pentru fanatik.ro.
E deja cu gândul la meciul cu Slovacia
Florin Niță (36 de ani), experimentatul goalkeeper al naționalei noastre, a avut o prestație foarte bună împotriva Belgiei, în a doua rundă a grupei E de la EURO 2024.
„Dracii roșii” au câștigat cu 2-0, dar scorul putea fi chiar mai mare, date fiind ocaziile ratate de echipa lui Domenico Tedesco. Belgia a început furtunos, deschizând scorul prin Youri Tielemans, după doar 74 de secunde. Kevin De Bruyne, în minutul 80, a decis soarta partidei de la Koln.
„Am jucat de la egal la egal. Îmi pare rău că nu am putut face mai mult. Ne-am dorit să-i facem pe fani fericiți. Din păcate, atât s-a putut. Ne pregătim pentru meciul viitor.
Mi-am făcut treaba și nimic mai mult. Asta e cel mai important pentru mine. (n.r. despre meciul cu Slovacia) Îmi doresc acolo să ne montăm mult mai bine, să ne bucurăm de calificare”, a declarat Niţă după meciul cu Belgia.
L-a impresionat pe Domenico Tedesco
Antrenorul în vârstă de 38 de ani al Belgiei l-a remarcat pe postarul nostru, Florin Niță, despre care a spus că a fost „briliant”.
”Am făcut un pressing avansat, am încercat să recuperăm mingea sus. România este o echipă căreia îi place să controleze jocurile, nu e ușor să joci împotriva României, dar noi am stat bine din punct de vedere mental.
Este regretabil faptul că avem nevoie de atât de multe ocazii, chiar dacă uneori este vorba despre detalii, un ofsaid milimetric, un henț. Portarul în această seară a fost briliant”, a spus Domenico Tedesco după meci.