VIDEO | Veste excelentă pentru fanii celor de la Rapid! Președintele Viorel Moldovan a făcut anunțul, direct din cantonamentul din Slovenia: ce transferuri se mai pregătesc în Giulești

Clubul Rapid a realizat până acum în această vară patru transferuri, dar președintele Viorel Moldovan a anunțat că giuleștenii nu au de gând să se oprească aici.

În această perioadă, echipa preluată recent la nivel de bancă tehnică de nord-irlandezul Neil Lennon se află în cantonament în Slovenia, acolo unde a disputat deja un meci amical și mai are programate alte două partide de verificare, luni cu Zaglebie Lubin din Polonia și zilele viitoare cu localnicii de la Maribor.

Viorel Moldovan, noul președinte de la Rapid, a anunțat că se mai pregătesc și alte transferuri în această vară în Giulești

În cursul zilei de luni, Viorel Moldovan, aflat în Slovenia, a oferit un interviu pentru pagina de Facebook a celor de la Rapid TV. În primul rând, fostul mare atacant a vorbit despre programul pe care Rapidul îl are în startul viitorului sezon de Superliga.

De asemenea, fostul component al „Generației de Aur” s-a declarat extrem de mulțumit de modul în care a decurs până în prezent stagiul de pregătire efectuat în această perioadă de formația giuleșteană.

Nu în ultimul rând, noul președinte al clubului alb-vișiniu a explicat că până la încheierea campaniei de achiziții din această vară se dorește să mai fie întărite încă două sau trei posturi.

Fostul mare atacant, încântat de modul în care s-a desfășurat până acum cantonamentul din Slovenia

Până în acest moment, Rapid i-a adus în această perioadă de mercato pe mijlocașul ofensiv sârb în vârstă de 24 de ani Luka Gojkovic, fundașul dreapta român de 26 de ani Cristi Manea, fost la CFR Cluj, atacantul slovac de 21 de ani Timotej Jambor și fundașul central de 26 de ani Filip Blazek, de asemenea originar din Slovacia.

„Începem în forță, avem un program greu, dar, până la urmă, de asta ne pregătim. Așteptăm competiția cu nerăbdare. Atunci când începe, indiferent de numele adversarului, trebuie să fii pregătit din toate punctele de vedere.

Nu mi-aș fi dorit alt adversar (n.r. în prima etapă giuleștenii se vor deplasa la Arad pentru meciul cu UTA), acesta a fost țintarul pentru noi. De asta ne-am antrenat și de asta suntem aici, în acest stadiu de pregătire, pentru a ne antrena cât mai bine.

Plouă torențial într-adevăr (n.r. în Slovenia), sper să fie belșug pentru Rapid în acest sezon, să ne îndeplinim obiectivele. Cantonamentul decurge corect, ținând cont de această perioadă. Aștept să-i văd la lucru pe băieți, totul a fost perfect până în momentul de față, implicarea este totală. Jucătorii se pregătesc foarte bine, metodologia a fost schimbată odată cu venirea lui Neil Lennon, se lucrează intens și sper să arătăm cât mai bine pe parcursul întregului sezon.

Per total sunt mulțumit de transferuri, mai avem de acoperit două-trei posturi ca să ne putem închide. Căutăm, suntem în discuții pentru a completa lotul și pentru a crea o echipă cât mai competitivă”, a spus Viorel Moldovan pentru Rapid TV.

Sursă video: Facebook / Rapid TV

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare