Simona Halep a participat în cursul zilei de duminică la conferința de presă organizată cu ocazia tragerii la sorți a tabloului principal de la turneul WTA 125 Țiriac Foundation Trophy, care se dispută la București începând de duminică, 8 septembrie.
Printre altele, jucătoarea de tenis în vârstă de 32 de ani a fost întrebată la un moment dat și despre situația lui Jannik Sinner, tenismenul italian care în luna martie a acestui an a fost depistat pozitiv, în două rânduri, la două substanțe interzise de către WADA (Agenția Mondială Anti-Doping).
Simona Halep a dorit să scoată în evidență faptul că speța Jannik Sinner a fost tratată total diferit față de cazul ei de dopaj
Exact ca sportiva din Constanța, care, după cum se știe deja foarte bine, s-a confruntat de asemenea în trecutul apropiat cu o astfel de situație, și jucătorul de 23 de ani aflat în prezent pe primul loc al clasamentului ATP a susținut că a fost vorba despre o contaminare accidentală.
Doar că, spre deosebire de Simona Halep, el a primit dreptul din partea ITF (Federația Internațională de Tenis) și ITIA (Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis) să joace la nivel profesionist pe parcursul desfășurării procesului său, fapt care, în mod evident, a frustrat-o destul de mult pe sportiva din România, cea care s-a exprimat ferm în acest sens cu ocazia acestei conferințe de presă de duminică.
„Nu că simt, chiar s-a tratat diferit cazul meu, față de cel al lui Sinner. Toată lumea a văzut asta. N-am nimic cu Sinner-jucătorul, chiar cred că poate fi o contaminare. Am trecut prin asta, știu cât de greu este. Și de urât!
Dar modul de judecată a fost diferit și nu a fost corect nici față de mine, nici față de ceilalți sportivi care au trecut prin acest infern. Eu și alți colegi. Că am fost 3-4 în aceeași situație.
Sper ca pe viitor să se judece la fel, pentru că indiferent dacă ești numărul 1 sau 200, trebuie să fii tratat la fel în această situație”, a spus Simona Halep.
Ce a avut de spus Ion Țiriac despre acest subiect: „Am vorbit cu niște prieteni care cunosc mult mai bine”
De asemenea, acest subiect a fost abordat și de Ion Țiriac, cel care a dezvăluit că a intrat recent în posesia unor informații conform cărora Jannik Sinner ar avea într-adevăr o implicare intenționată în acel caz de dopaj al său.
„Nu cunosc situația lui Sinner, dar am vorbit cu niște prieteni care o cunosc mult mai bine. Și se pare că e foarte adevărat. Dacă Sinner ar fi băut acest produs, și o linguriță, sau l-ar fi injectat, avea mult mai mult decât 0,00 sau cât a avut el. Există o diferență între treburi. Pentru mine, treaba cea mai importantă este excepția pe care o au unii sportivi”, a spus și fostul tenismen român cu aceeași ocazie.