VIDEO | Mario Balotelli s-a făcut de râs în plină stradă. Beat criţă, s-a prăbuşit la pământ într-o staţiune de lux din Italia!

Mario Balotelli (33 de ani) pare o cauză pierdută. Fostul atacant al naţionalei Italiei s-a făcut şi el de râs în seara în care Squadra Azzurra a fost eliminată de la EURO 2024, în urma meciului cu Elveţia, 0-2, în optimi.

Cel care evoluează acum la Adana Spor s-a distrat sâmbătă seară într-un club și a băut până și-a pierdut mințile.

L-au „cules” de pe stradă

Balotelli își petrece vacanţa de vară în Lingnano Pineta, o stațiune exclusivistă din Italia. Aici, s-a îmbătat până şi-a pierdut cunoştinţa.

Atacantul a fost filmat cum își pierde echilibrul, apoi cade pe stradă. Un prieten a încercat să-l ajute să-şi păstreze echilibrul, dar au sfârşit amândoi pe carosabil, conform imaginilor postate pe net.

Italia a plecat acasă, de la EURO 2024

Federația Italiană de Fotbal (FIGC) a decis în cursul zilei de duminică să meargă în continuare pe mâna lui Luciano Spalletti, în ciuda faptului că „Squadra Azzurra”, din postura de campioană europeană en-titre, a fost eliminată în optimile de finală ale EURO 2024 de Elveția, după ce a fost învinsă sâmbătă cu scorul de 2-0 pe „Olympiastadion” din Berlin.

Este de așteptat ca Luciano Spalletti să își ducă la bun sfârșit contractul care expiră după Cupa Mondială din 2026, din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.

În cursul zilei de duminică, selecționerul Italiei a susținut o conferință de presă cu ocazia căreia a confirmat această informație și, în plus, a anunțat că principalul său obiectiv este reprezentat de continuarea procesului de întinerire a lotului „Squadrei Azzurra”.

„Vreau să le mulțumesc fanilor pentru apropierea și dragostea pe care ni le-au arătat. Le mulțumesc jucătorilor care au încercat să pună în practică ce le-am cerut. Îi mulțumesc de asemenea Federației pentru disponibilitatea de a găsi soluții pentru rezolvarea problemelor care au apărut.

Regretul este că din cauza rezultatului meu nu a fost posibil ca ei (n.r. jucătorii) să își arate nivelul calității lor. Eu am cea mai mare parte de responsabilitate dintre toți.

(n.r. Dacă ar vrea să dea timpul înapoi pentru a lua alte decizii) Este un joc în care nu vreau să intru, să mă întorc înapoi, pentru că în viața mea am fost întotdeauna atent la ce am de făcut în viitor. Din ce am văzut cu toții, eu am făcut ceva greșit, am încercat să reîntineresc echipa și, din moment ce rămân aici, acest lucru se va face chiar și mai mult în viitor”, a spus Luciano Spalletti, citat de Gazzetta dello Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare