VIDEO | De asta este ”Rege”! Hagi a învățat o lecție chiar în meciul de adio al Generației de Aur: ”Am înțeles în seara asta!”

Gică Hagi (59 de ani) a recunoscut că fotbalul îl surprinde chiar și la vârsta lui. Fostul mare jucător a dezvăluit că a primit o lecție din care va avea de învățat la meciul de adio al Generației de Aur.

Peste 50 de mii de suporteri au luat cu asalt Arena Națională. Oamenii au cântat și au aplaudat, semn că le-a fost dor de marea echipă a naționalei. Hagi a fost, cum altfel, în prim-planul serii. La final, ”Regele” a recunoscut că i-a fost foarte greu să ducă la bun sfârșit partida.

Hagi, spectacol total pe Arena Națională

”Nu e retragere, am jucat. A ieșit foarte bine. Am jucat fotbal pentru suporteri. Au fost iar lângă noi, ne-au susținut. Performanțele pe care le-am făcut e greu să le uite.

Ce m-a frapat foarte mult e că fiecare a venit cu copiii lor. Anii trec, noi suntem alții, dar lumea nu ne uită.

Felicitări lor, ei au venit, au venit să ne vadă. În special copiilor, nu ne cunoșteau, nu ne știau. Sperăm să le aducem bucurii”, a declarat Hagi.

Hagi: ”Am înțeles că fotbalul e foarte greu”

”Fotbalul e ușor să îl vorbești, dar mai greu să îl joci. E forte greu să joci fotbal. Chiar dacă mintea nu o pierzi, o ai și joci cu capul, dar fotbalistul în momentul de față trebuie să fie un atlet foarte bun, corpul lui trebuie să fie pregătit la ritmul și instensitatea jocului.

A fost o zi bună pentru noi să reflectăm la aceste lucruri și să folosim aceste lucruri.

Nu ne-am certat, sunt indicații, așa e la fotbal, terenul e mare. Nu suntem la teatru. Trebuie să ridic vocea, să te comanzi, să te auzi.

Am înțeles în seara asta că fotbalul e foarte greu și trebuie să fii foarte bine pregătit.

Degeaba ai talent foarte mult, degeaba ai minte, deageaba stai bine sus, dacă corpul nu o duce. La un moment dat trebuie să o ducă. Cum a zis și Cruff, jucătorii de fotbal trebuie să fie pregătiți 120 de minute, nu 90 de minute”, a mai spus Hagi la finalul partidei de pe Arena Națională.

Lotul Generației de Aur

PORTARI: Florin Prunea, Bogdan Stelea, Ștefan Preda

FUNDAȘI: Gheorghe Popescu, Iulian Filipescu, Miodrag Belodedici, Dan Petrescu, Tibor Selymes, Gheorghe Mihali, Corneliu Papură, Răzvan Prodan

MIJLOCAȘI: Gheorghe Hagi, Dorinel Munteanu, Constantin Gâlcă, Basarab Panduru, Ioan Ovidiu Sabău, Ovidiu Stângă, Ionuț Lupescu

ATACANȚI: Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Marius Lăcătuș, Ion Vlădoiu, Viorel Moldovan, Adrian Ilie, Marian Ivan

ANTRENORI: Anghel Iordănescu, Gabi Balint

Imnul României va fi intonat de Monica Anghel, iar partida va fi arbitrată de Ion Crăciunescu.

Lotul legendelor

PORTARI: Dida, Sebastien Frey

FUNDAȘI: Christian Panucci, Levan Kobiashvili, José Edmílson Gomes de Moraes, Maicon Douglas Sisenando, Vincent Candela, Fernando Couto, Juanito Gutiérrez, Paul Bodin, Miroslav Djukic, Christian Zaccardo

MIJLOCAȘI: Rivaldo, Christian Karembeu, Jari Litmanen, Gökhan Inler, Giorgos Karagounis, Marcos Senna

ATACANȚI: Hristo Stoichkov, Goran Pandev, Giovanni Silva de Oliveira, Javier Saviola, Nuno Gomes

ANTRENOR: Jose Mourinho

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare