VIDEO. Coman al Qatarului, gol fabulos, din lovitură liberă, în CFR Cluj – FCSB!

Florinel Coman a marcat un gol fabulos în minutul 16 al meciului CFR Cluj – FCSB, disputat în cadrul etapei a patra din play-off-ul actualei ediții de Superliga.

Fotbalistul în vârstă de 26 de ani a înscris din nou din lovitură liberă, așa cum a mai făcut-o de câteva ori în acest sezon, de exemplu, în meciul cu Dinamo de pe Arena Națională, din returul sezonului regulat.

Florinel Coman a demonstrat din plin în debutul meciului CFR Cluj – FCSB de ce este dorit cu insistență de cei de la Al-Duhail, grupare din Qatar

De această dată, mingea a „mușcat” și din transversală înainte de a intra în plasa porții lui Răzvan Sava, cel care, în mod evident, nu a avut cum să împiedice reușita de senzație semnată de Florinel Coman. (AICI VIDEO)

Astfel, se poate spune că internaționalul român a demonstrat din plin, dacă mai era nevoie, de ce interesul celor de la Al-Duhail pentru el se manifestă atât de intens în aceste zile.

De altfel, presa din Qatar, a notat în cursul zilei de duminică faptul că această mutare s-ar fi perfectat deja, iar anunțul oficial în acest sens ar fi deci doar o chestiune de timp.

Presa din această țară susține că mutarea s-ar fi perfectat deja

„Românul Coman se alătură lui Al Duhail. Primul transfer pentru sezonul următor. Ultimele informații arată că Al Duhail l-a transferat pe românul Florinel Coman, extremă stânga în vârstă de 26 de ani, după ce a plătit către Steaua București (n.r – FCSB) clauza de reziliere în valoare de 5 milioane de euro. Coman va fi adus pentru ca Al-Duhail să compenseze sezonul curent, pierderea titlului și faptul că echipa nu a ajuns în careul de ași”, au scris cei de la raya.com pe seama acestui subiect. 

De notat că în prezent această echipă este antrenată de francezul Christophe Galtier, nimeni altul decât fostul tehnician de la PSG. De altfel, la Al-Duhail investește chiar emirul Qatarului, Al Thani, cel care deține și clubul din capitala Franței. 

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare