Vestea zilei în fotbalul românesc! Dennis Man și Valentin Mihăilă nu au prelungit contractul cu Parma

Ioan Becali (71 de ani) a anunțat că Dennis Man (25 de ani) și Valentin Mihăilă (24 de ani) nu și-au prelungit contractele cu Parma. Cei doi au revenit în Serie A, după ce Parma a promovat în prima ligă din Italia. Internaționalii români fac parte din lotul lui Edi Iordănescu pentru Campionatul European din Germania.

Va fi vara marilor schimbări în fotbalul românesc. Cluburile românești și jucătorii români speră ca Euro 2024 să aducă un plus de imagine, care să inverseze dinamica negativă din ultimii ani. Dennis Man și Valentin Mihăilă sunt doi dintre jucătorii care ar avea de câștigat în urma acestei veri. Ambii sunt în lotul pentru turneul final din Germania. Mai mult, au promovat cu Parma, iar marile echipe din Italia și nu numai îi monitorizează atent.

Anunțul lui Giovanni Becali: Dennis Man și Valentin Mihăilă nu au prelungit cu Parma

Man și Mihăilă au intrat în istoria ”cruciaților”. După un sezon la înălțime, cei doi au pus umărul serios la revenirea echipei în Serie A. Ajunși la final de contract, Man și Mihăilă vor avea de unde alege. Prilej ideal pentru ca Giovanni Becali să își joace cele mai bune cărți.

„Man nu a prelungit contractul, nu a prelungit nici Mihăilă. Suntem în discuții, am avut două-trei discuții, nu ajungem la un numitor comun.

Jucătorii vor să rămână la Parma, dar nu în condițiile pe care ni le oferă Parma, ci în condițiile pe care le cer eu”, a spus Giovanni Becali pentru Fanatik.

6 milioane de euro pentru Dennis Man

Contractul lui Dennis Man cu Parma expiră în vara lui 2025. Cum clubul nu își permite să îl piardă gratis, italienii încearcă să îi ofere un contract cât mai bun.

Jucătorul vândut de Gigi Becali cu 13 milioane de euro cere o nouă înțelegere pe trei ani și un salariu anual de 2 milioane de euro. Ar ajunge, astfel, la un câștig de 6 milioane de euro la finalul contractului cu Parma.

Borussia Dortmund și Atletico Madrid sunt două dintre echipele care l-ar urmări atent pe internaționalul român.

  • 108 meciuri, 24 de goluri și 12 pase decisive reprezintă cifrele lui Dennis Man la Parma.

1,5 milioane de euro pentru Valentin Mihăilă

Valentin Mihăilă a avut iar de-a face cu accidentările, dar a trecut cu bine peste actualul sezon și a pus umărul serios la promovarea echipei. A marcat de patru ori și a oferit trei pase decisive, în cele 27 de partide în care și-a făcut apariția.

Contractul lui Mihăilă expiră vara viitoare, iar Parma îi propune un salariu de 1.5 milioane de euro pe sezon.

”Mă văd aici pe viitor. Parma îmi oferă tot ce am nevoie și știu că aici pot progresa. Știu că suporterii ne vom susține la toate meciurile, cei din conducere și cei din staff sunt extraordinari, am niște colegi senzaționali. Vreau să rămân la Parma.

Toți jucătorii au avut evoluții bune în acest an. Încă de la începutul campaniei m-am gândit doar că vreau să merg în Serie A. La început, nu am jucat mult, dar am tras din greu la antrenamente, am avut mentalitatea corectă și lucrurile s-au legat”, a declarat Valentin Mihăilă, citat de Parma Live.

Suntem în negocieri pe mai multe fronturi, nu doar cu Man și Mihăilă. Suntem în negocieri cu agenții lor, ei își doresc să rămână aici și noi vrem să continuăm alături de ei. E doar o chestiune de timp,
Roel Vaeyens, directorul sportiv al Parmei.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare