Siyabonga Ngezana (27 de ani) a revenit în primul 11 al FCSB-ului, după accidentarea care l-a ținut departe de teren peste o lună.
Siyabonga Ngezana, convocat la naționala Africii de Sud
Absent de la acțiunea naționalei Africii de Sud în luna octombrie, Siyabonga Ngezana va reveni la prima reprezentativă a țării sale natale în noiembrie. Fundașul FCSB-ului a fost inclus de selecționerul Hugo Broos pe lista preliminară pentru meciurile cu Uganda, respectiv Sudan și, cel mai probabil, va face parte și din lotul final.
Jurnaliștii din Africa de Sud sunt cu ochii pe Siyabonga Ngezana din momentul în care a ajuns în România și așteaptă cu nerăbdare un transfer de răsunet al fundașului la un club de top din Europa. Mai mult, fotbalistul a ajuns să fie o prezență constantă la prima reprezentativă a țării sale, odată cu transferul la FCSB.
Siyabonga Ngezana, noua mină de aur de la FCSB
Ultimul fotbalist plecat pe o sumă importantă de la FCSB este Florinel Coman, ajuns la Al-Gharafa pentru 5.25 milioane de euro. În viitorul apropiat, Gigi Becali se mai poate despărți de Darius Olaru sau Joyskim Dawa, dar și de Siyabonga Ngezana, ajuns în vara anului 2023 la campioana României.
Adus pentru 600.000 de euro de la Kaizer Chiefs, Siyabonga Ngezana s-a adaptat rapid în fotbalul european. Sud-africanii scriu că apărătorul central poate valora dublu la finalul sezonului, dacă va continua să joace în aceeași notă pentru FCSB.
Sursa menționată mai sus notează că Gigi Becali a refuzat oferte de 5 milioane de euro pentru Siyabonga Ngezana în vară, semn că își dorește mult mai mult în schimbul fotbalistului său. Reamimtim că formația Kaizer Chiefs a păstrat un procent de 10%, astfel că FCSB nu se va alege cu toți banii primiți pe jucător.