Veste uriașă pentru Ianis Hagi! Ce se întâmplă cu „Prințul” în cazul în care o va refuza pe Rangers

Ianis Hagi a primit o veste uriașă în eventualitatea în care va refuza prelungirea contractului propusă de cei de la Rangers.

Veste uriașă pentru Ianis Hagi! Ce oferte are „Prințul” dacă o va refuza pe Rangers

Ianis Hagi (26 de ani) a început negocierile cu Rangers pentru prelungirea contractului, însă are și alte variante pe masă.

Internaționalul român a declarat că este fericit pe Ibrox. Dar, chiar și așa, tot ar putea pleca din Scoția la finalul sezonului. Asta deoarece mai are două oferte, ambele extrem de interesante.

Weekendul acesta, cei de la Football Insider 24/7 au publicat un material cu articolul „Ianis Hagi are mai multe oferte pe masă, în timp ce plecarea de la Rangers se apropie din ce în ce mai mult”.

Jurnaliștii scoțieni au scris că Hagi, al cărui contract expiră la finalul sezonului, mai este dorit de Genoa și Fenerbahce. Deoarece a intrat la 1 ianuarie în ultimele 6 luni de contract, are dreptul de a negocia cu orice echipă dorește.

Prima variantă e interesantă deoarece Hagi ar ajunge în Italia, unul dintre cele mai puternica campionate din lume, unde n-a putut face pasul din postura de junior al Fiorentinei. Acum, „Grifonii” sunt patronați de un român, Dan Șucu, iar omul de afaceri îl dorește cu insistență.

În același timp, Hagi ar putea fi interesat și de varianta Fenerbahce. Ar ajunge în Turcia, unde tatăl său a rămas un adevărat idol, chiar dacă pentru echipa rivală, Galatasaray. În plus, ar fi antrenat de unul dintre cei mai buni tehnicieni din istorie, Jose Mourinho.

Ianis Hagi a luat atitudine la conferința de presă! „Prințul” a răbufnit: „A fost o situație inacceptabilă!”

Ianis Hagi a luat atitudine la conferința de presă după înfrângerea rușinoasă suferită de Rangers în Cupa Scoției.

Rangers a suferit o eliminare surprinzătoare din optimile Cupei Scoției, la finalul săptămânii trecute, fiind învinsă de Queen’s Park, echipă din liga secundă. Formația lui Ianis Hagi a cedat cu 0-1, unicul gol al confruntării fiind înscris de Sebastian Drozd, un fotbalist născut în Anglia, dar cu origini românești.

„În fotbal treci și prin aceste momente prin care nu ți-ai dori să treci. În astfel de momente, cred că toată lumea trebuie să analizeze ce s-a întâmplat, mai întâi individual, iar ulterior colectiv.

Încă mai avem multe meciuri de jucat. În campionat, din punct de vedere matematic, lupta nu este încheiată. Atât timp cât încă sunt șanse, voi da totul. De asemenea, avem și Europa League, unde ne-am descurcat bine în acest sezon. Ca jucător al lui Rangers, când reprezinți acest club, nu contează dacă e meci oficial sau amical. Trebuie să pui tricoul pe tine și să reprezinți clubul în cel mai bun mod posibil. Fiecare jucător datorează acest lucru fanilor.

Am avut discuții cu staff-ul, cu jucătorii. Am reflectat asupra situației, am fost sinceri cu noi. Am înțeles cu toții că a fost o situație inacceptabilă. Acest club merge înainte și nu putem să rămânem în trecut. Trebuie să învățăm din înfrângeri, să rămânem uniți și să demonstrăm în viitor.

Este multă presiune. Nu e vorba numai de manager, ci de întregul grup. Cel mai bun răspuns al nostru ar fi să câștigăm duminică. Când câștigi, situația începe să se schimbe”, a spus Ianis Hagi.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare