Viitorul lui Ianis Hagi (25 de ani) a fost un subiect foarte delicat în curtea celor de la Glasgow Rangers. Cu toate acestea, în cursul zilei de azi, antrenorul Philippe Clement a confirmat că fotbalistul român va pleca de la echipă în această vară.
Philippe Clement, „Acest lucru ni-l dorim și noi, astfel că situația este clară”
Odată ce a revenit la clubul scoțian, Ianis Hagi a întâmpinat mai multe greutăți. Prima dată a fost exclus din lotul pentru competiția europeană Champions League, după aceea numărul i-a fost „furat” de un alt coechipier, iar astăzi, românul a fost trimis la echipa a doua pentru a obține minute de joc.
Cu toate acestea, coșmarul continuă pentru Ianis Hagi.
La conferința de presă premergătoare meciului Dinamo Kiev – Rangers, din turul 3 preliminar UCL, Philippe Clement a fost întrebat dacă Ianis Hagi face parte din planurile sale pentru noul sezon, iar acesta a lămurit totul scurt și la obiect.
„Nu. Am avut discuții clare cu agenții lui înainte de startul perioadei de pregătire. A trebuit să fim atenți la detalii cum ar fi salariile jucătorilor sau câți putem avea într-o anumită poziție pentru a avea bugetul necesar de transferuri.
Așadar, ideea a fost clară, aceea că îl vom vinde. Acest lucru ni-l dorim și noi, astfel că situația este clară.” a declarat Philippe Clement.
Presa din Scoția a reacționat la situația lui Ianis Hagi
Presa din Scoția nu a trecut cu vederea faptul că Ianis Hagi a fost trimis la echipa a doua și jurnaliștii de la Glasgow consideră că acesta e un mesaj clar în legătură cu viitorul fotbalistului la campioana din Scoția.
„O sursă apropiată de club a declarat: `E evident că Hagi nu mai face parte din planurile primei echipe. Acum, toată lumea se concentrează pentru a-i găsi o variantă bună și a obține o sumă de transfer bună.
Fiorentina și Fenerbahce sunt în pole-position (n.r.- pentru transferul lui Hagi), dar și alte cluburi ar putea intra în cursă.” au notat cei de la theraumdeuter.com.