Rangers a început să nu-și mai arate interesul de serviciile lui Ianis Hagi (25 de ani). Cu această ocazie, tricolorul a fost exclus din lotul pentru meciul cu Hearts, încheiat 0-0, în prima etapă a noului sezon din Scoția.
Însă, „decarul” naționalei României nu a dus lipsa de minute de joc deoarece oficialii clubului scoțian au găsti locul perfect unde acesta poate evolua.
Ianis Hagi, noul număr „10” la a doua echipă a celor de la Rangers
Odată cu revenirea la Rangers, Ianis Hagi a fost întâmpinat doar de vești neplăcute. Internaționalul nu a fost trecut de Rangers pe lista UEFA, nu a făcut parte din lotul echipei pentru prima etapă de campionat și nici nu a jucat în partidele de pregătire din această vară.
Chiar dacă se caută o soluție ca Hagi jr. să se despartă de clubul scoțian, oficialii i-au găsit totuși o soluție pentru a putea beneficia de minute de joc.
Pe contul oficial al clubului de X, scoțienii a anunțat că românul este titular la echipa secundă a clubului, Rangers B, în meciul cu Middlesbrough, care a început luni, de la ora 16:30.
Hagi jr., așteptat să plece de la Rangers
Ianis Hagi (25 de ani) nu mai are viitor la Rangers, iar internaționalul român se află în căutarea unui club pentru care să evolueze în sezonul următor.
Acum, Ianis Hagi a ajuns să fie exclus din lotul lui Rangers, iar situația românului le-a atras atenția celor din Scoția.
„Este păcat să vezi un talent atât de promițător împins pe ușă, iar Hagi ar fi putut schimba ceva în meciul de sâmbătă, chiar dacă asta ar fi trebuit să fie de pe bancă. Relația dintre jucător și club pare să fie ruptă și o mutare permanentă departe de Rangers este cea mai probabilă și ar trebui să aducă o sumă bună pentru club.
Perioada lui Hagi la Rangers se apropie de un sfârșit amar, iar strategia clubului a fost clară toată vara, jucătorul fiind cea mai recentă victimă a revizuirii de vară de pe Ibrox.” au scris scoțienii.