Vasile Miriuță, discurs la superlativ despre jucătorii lui Poli Iași după remiza cu CFR Cluj: „Am dominat în 10 oameni”

Vasile Miriuță, antrenorul principal al lui Poli Iași, a oferit o declarație la capătul încleștării cu CFR Cluj. În etapa a 27-a din sezonul regulat, moldovenii au reușit să-i încurce pe ardeleni în Copou, scor 1-1. Oaspeții au dat prima lovitură în minutul 4, prin Korenica, iar egalarea ieșenilor a venit în repriza a doua. În minutul 64, Guilherme a stabilit rezultatul final. Este important să precizăm că CFR a evoluat în superioritate numerică încă din minutul 27, după eliminarea lui Sekou Camara.

Tehnicianul lui Poli Iași nu a uitat de experiența avută alături de clubul din Cluj-Napoca, motiv pentru care le-a urat succes „feroviarilor” în drumul către play-off. Totodată, Miriuță și-a lăudat fotbaliștii pentru modul în care au evoluat împotriva trupei lui Dan Petrescu.

Vasile Miriuță, după Poli Iași – CFR Cluj 1-1: „Băieții au jucat extraordinar”

În finalul discursului său, Vasile Miriuță a exprimat câteva cuvinte despre duelul din cadrul etapei următoare, cel cu Unirea Slobozia. Tehnicianul ieșenilor a mărturisit că îi place jocul prestat de ialomițeni sub comanda lui Adrian Mihalcea.

„Aș vrea să încep prin a le ura succes celor de la CFR Cluj, pentru că am antrenat doi ani acolo și e echipa unde m-am simțit cel mai bine ca antrenor. Revenind la noi, băieții au jucat extraordinar. Au arătat ca o echipă. Tot aud cuvântul «familie». Familia e nevasta, copilul, nepotul. Echipa trebuie să arate bine și ei au arătat azi. Suntem pe drumul cel bun.

Am jucat în 10 mult timp, am încercat să atacăm. Să scoți puncte cu U Cluj și CFR e un bonus. I-am felicitat în vestiar. Băieții au dat dovadă de caracter. În repriza a doua am dominat în 10 oameni.

Știam de la început că va fi un meci de luptă. Eu cred că ne-am dorit mai mult să câștigăm azi. Sper să facem o echipă bună în continuare și să adunăm puncte. Va fi un meci greu cu Slobozia, îmi place echipa lui Adi Mihalcea. Ne vom juca șansa până la final”, a afirmat Vasile Miriuță, preluat de Digi Sport.

Echipele de start folosite de Vasile Miriuță și Dan Petrescu:

Poli Iași: J. Fernandez – G. Soares, Samayoa, C. Silva, Ispas – Goncalves, Bordeianu, Garobbio, Șteanovici – Roman – Camara
Rezerve: Niga, Bordușanu, Gouet, Tănasă, Adăscăliței, Teixeira, Ciobanu, Umar, Creț, Diakhaby, Skuka, Ilie
Absent: Boben – fără drept de joc (împrumutat de la CFR)
Antrenor: Vasile Miriuță

CFR Cluj: Hindrich – Graovac, Bolgado, Ilie, Camora – Korenica, Djokovic, Păun – Nkololo, Postolachi, Kamara
Rezerve: Popa, Abeid, Iacob, Țîrlea, Sinyan, Name, Emerllahu, Fica, Sfait, Munteanu, Juric
Absent: Tachtsidis (accidentat)
Antrenor: Dan Petrescu

Stadion: „Emil Alexandrescu”, Iași
Arbitru: Andrei Florin (Târgu Mureş). A1: Gheorghe Sebastian Eugen (Suceava), A2: Necula Mihaita (Bucureşti)
Arbitru VAR: Mladinovici Horia Gabriel (Bucureşti). Arbitru AVAR: Artene Ovidiu (Vaslui)

În urma remizei, Poli Iași este pe locul 15, penultimul, direct retrogradabil, cu 24 de puncte adunate. De partea cealaltă, CFR se află pe a doua treaptă a podiumului, cu 47 de puncte, la unul singur în spatele Universității Craiova.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare