Valentin Suciu, „principalul” de la Sepsi, s-a arătat nemulțumit la capătul meciului-test cu Nyiregyhaza Spartacus. Gruparea din Sfântu Gheorghe a pierdut pentru a treia oară la rând în Antalya, scor 1-2. Precedentele două eșecuri? Cu RWD Molenbeek, scor 1-3, și Young Boys, scor 1-4.
Este important să precizăm că Omar El Sawy, în vârstă de 20 de ani, împrumutat de la Rapid, pentru care se poartă „bătălii” aprige în vederea unui transfer definitiv în ecuația cedării lui Denis Ciobotariu în Giulești încă din această iarnă, i-a adus pe covăsneni în avantaj la pauză, în urma golului marcat în al 7-lea minut.
Valentin Suciu nu a putut trece peste erorile care au costat-o pe Sepsi un nou joc
Totuși, actul secund a adus două goluri în contul adversarilor din Ungaria, pe fondul faptului că Sepsi a jucat cu mai multe rezerve. Mark Tamas, revenit în această fereastră de mercato la Sfântu Gheorghe, a fost titular.
Iată cum a arătat primul „11” al celor de la Sepsi: Niczuly – Haruț, Ninaj, Tamas, Dumitrescu – Siger, Kallaku – El-Sawy, Matei, Oberlin – M. Coman. Pe durata meciului cu Nyiregyhaza Spartacus și-au făcut apariția și Gyenge, Ghimfuș, transferat recent, Oroian, Neskovic, Mino, Ștefan, Babunski, Drăghiceanu și Vereguț.
Valentin Suciu nu s-a putut declara satisfăcut în legătură cu efortul depus de fotbaliștii de la Sepsi. Prima repriză, pe care tehnicianul principal a apreciat-o în linii mari, a fost umbrită de cea de-a doua, în care greșelile individuale și-au spus cuvântul cu vârf și îndesat.
Antrenorul a tras un semnal de alarmă în vederea reluării campionatului. A spus că este nevoie de mai multă responsabilitate și disciplină pe gazon, în special în apărare, în perspectiva meciului cu Unirea Slobozia, programat la data de 17 ianuarie.
Valentin Suciu: „Multe greșeli individuale. Am primit prea multe goluri”
„Dacă prima repriză a fost mai bună, a doua a fost diametral opusă, cu multe greșeli individuale. S-a văzut și la scorul final. Am reușit să marcăm în fiecare dintre jocurile de pregătire, dar am primit mult prea multe goluri.
Trebuie să fim mai responsabili, mai disciplinați, peste o săptămână reîncepe campionatul și trebuie să fim pregătiți”, a declarat Valentin Suciu, într-un videoclip postat pe pagina de Facebook a celor de la Sepsi.
În prezent, Sepsi se află pe locul 7 în ierarhia SuperLigii României. A adunat 30 de puncte după 21 de runde. Este la o „lungime” în spatele Petrolului, care ocupă ultima poziție ce asigură calificarea în play-off.