CSU Craiova a învins Dinamo în deplasare, cu 2-0, şi a urcat pe locul 2 în Superligă. În continuare, Mirel Rădoi afirmă că nu vrea să se uite la clasament, probabil din superstiție.
Oltenii se află la 3 lungimi în spatele liderului FCSB. Totuși, Rădoi afirmă că este mai interesat să-şi securizeze locul 3.
Rădoi a simţit presiunea
Antrenorul celor de la Universitatea Craiova a explicat şi de ce a trăit meciul ca un leu în cuşcă, pe margine.
„Am început meciul foarte bine, cred per total e o victorie meritat. S-a simţit o presiune, aş fi vrut o posesie mult mai rapidă. Încerc să mă controlez, ăsta e felul meu. Tocmai asta era supărarea mea, că se ştiau zonele care erau libere când ajunge mingea la fundaşii laterali.
Noi trebuie să securizăm poziția a 3-a. Nu vreau vorbesc mereu despre titlu. Obiectivul meu este să securizăm locul 3, abia apoi să vedem ce putem ataca„, a declarat Mirel Rădoi.
Dinamo – Universitatea Craiova. Echipele de start:
Dinamo (4-3-3): Golubovic – Sivis, Mărginean, Opruț, Luna – Cîrjan, Olsen, Milanov – Costin, Perica, Selmani
Rezerve: Roșca, Stoian, Pașcalău, Abdallah, Soare, Homawoo, A. Pop
Antrenor Zeljko Kopic
Universitatea Craiova (4-3-3): L. Popescu – Mora, Zajkov, Badelj, Bancu – Screciu, Mekvabshvili, Oshima – Baiaram, Safira, Mitriță
Rezerve: Lung, Stoian, Mogoș, Ndong, I. Lopez, Maldonaldo, Căpățînă, Houri, Lăpădătescu, D. Barbu, Bană, Lukic
Antrenor Mirel Rădoi