Un nou val de arestări în fotbalul românesc! Peste 20 de suporteri de la Dinamo și Steaua au fost reținuți după incidentele de pe „Arcul de Triumf”. Comunicatul Poliției și reacția clubului din „Ștefan cel Mare”: „Ne-am constituit parte civilă”

Un nou val de arestări în fotbalul românesc s-a produs în cursul zilei de miercuri și i-a vizat pe suporterii de la Dinamo și Steaua care recent au intrat pe gazonul stadionului „Arcul de Triumf” pentru o confruntare fizică înainte de startul meciului dintre formația din „Ștefan cel Mare” și UTA.

Potrivit iamsport.ro, peste 20 de ultrași din „Peluza Sud Dinamo” și „Peluza Sud Steaua” au fost aduși la audieri în acest dosar, după ce recent, după cum se știe deja foarte bine, mai mulți fani ai Rapidului au fost în aceeași situație, într-o altă speță, cea referitoare la introducerea de materiale pirotehnice pe stadioane, iar trei dintre ei, în frunte cu liderul Liviu Ungurean, au fost arestați preventiv pentru 29 de zile, în vreme ce președintele clubului, Daniel Niculae, este în continuare cercetat în stare de libertate, având calitatea de suspect în prezent.

Peste 20 de ultrați dinamoviști și steliști au fost aduși la audieri în cursul zilei de vineri

Poliția Capitalei a confirmat informația și a oferit mai multe detalii în legătură cu această operațiune:

„Astăzi, 20 martie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente pun în executare 15 mandate de percheziție domiciliară și 26 de mandate de aducere și citații, în Municipiul București și județele Ilfov, Giurgiu și Mehedinți, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, încăierare și folosirea, fără drept, de materii explozive.

În urma activităților întreprinse, șapte persoane bănuite de comiterea faptelor au fost depistate, una dintre ele fiind depistată în incinta unui aeroport.

Persoanele în cauză vor fi conduse la audieri, față de acestea urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, încăierare și folosirea, fără drept, de materii explozive.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți și al echipelor de intervenție din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, precum și de suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

Cum a reacționat clubul din „Ștefan cel Mare” la scurt timp după aflarea acestei vești

Administratorul special Andrei Nicolescu a dezvăluit că entitatea pe care o reprezintă s-a consituit drept parte civilă în această speță, întrucât incidentele respective au generat anumite pagube materiale stadionului „Arcul de Triumf”, acolo unde „câinii” sunt doar chiriași, după cum se știe deja foarte bine.

„Nu știu nimic despre rețineri. Noi am fost chemați la finalul săptămânii trecute și ne-am constituit parte civilă, pentru că au fost distrugeri (n.r. – pe Arcul De Triumf).

Nu ne-am îndreptat cu plângerea împotriva unei persoane anume. Noi suntem chiriași acolo, așa e procedura și era normal să facem asta”, a spus Andrei Nicolescu, potrivit sursei citate anterior.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare