Luni, 23 iunie 2025, a venit vestea pe care toți suporterii clubului Dinamo București o așteptau, reprezentată de ieșirea din insolvență. După ani grei, plini de probleme pe toate planurile, „câinii” au făcut marele anunț, iar din sezonul 2026/2027 pot evolua în cupele europene.
La o zi distanță de momentul apariției veștii referitoare la părăsirea procedurii de insolvență, ultrașii lui Dinamo au postat un mesaj pe rețelele sociale. Suporterii din Peluza Cătălin Hîldan au concluzionat că au datoria de a continua să susțină clubul iubit din toate punctele de vedere, după cum au făcut-o în ultimii ani.
Peluza Cătălin Hîldan Dinamo: „Oare a meritat?”
Ei au pus accent – prin mai multe întrebări, care au venit la pachet cu răspunsuri – pe toate eforturile depuse în această perioadă, în care roș-albii au avut mari dificultăți, dând o „palmă” criticilor.
„Oare a meritat?
A meritat să pornim Programul Doar Dinamo București?
Adică să ne implicăm direct în viața clubului iubit și să nu-l mai lăsăm în mâinile unor bișnițari de colțul blocului sau al unor fals-milionari iberici care au promis salarii de zeci de mii dintr-un capital social minim.
A meritat să ne facem carduri DDB?
Adică să fim plasa de siguranță a unui simbol care pentru noi este sinonim cu identitatea și să cumpărăm o nouă zi de mâine atunci când costumele parazitare doreau să pună pământ peste viitorul nostru pentru a-și ascunde mizeriile din trecutul lor.
A meritat să cumpărăm tricouri cu numele celor care n-au ezitat atunci când clubul a avut nevoie de implicarea lor directă?
Adică să dăm o sumă care, pentru o croială și un material, pare să fie mare, dar care, de fapt, este ca o amintire palpabilă a faptului că nu am așteptat să i se facă milă cuiva și să vină să ne salveze, ci am acționat din instinct, fără ezitare, pentru că Dinamo este parte din ADN-ul nostru. Am reușit, literalmente, să ne punem numele în cartea de istorie a lui Dinamo.
„Vocile au încetat să mai vorbească, iar tăcerea lor a devenit un cântec asurzitor al victoriei”
A meritat să riscăm atât de mult pentru o deplasare la Kiev în plină pandemie?
Adică să cheltuim bani, dar, mai presus de atât, să riscăm propria sănătate pentru a desfășura un eveniment internațional ca să arătăm lumii că Dinamo nu este singură în lupta contra propriei sale boli, atunci când lumea deja căuta soluții pentru a se vindeca.
A meritat să fim criticați și denigrați de cei care priveau lupta de pe margine în timp ce noi plăteam cu timp și nervi pentru a mai aduce încă o zi clubului nostru?
Adică să auzim în fiecare zi că nu are rost, că facem asta pentru bani, că suntem păcăliți și că mai bine ar fi să o luăm de la 0. De ieri, vocile astea au încetat să mai vorbească, iar tăcerea lor a devenit un cântec asurzitor al victoriei.
Iar pentru că a meritat, datoria noastră este să continuăm lupta”, au notat ultrașii lui Dinamo pe Facebook.
Anunțul referitor la ieșirea din insolvență
„ZI ISTORICĂ PENTRU DINAMO!
Am ieșit OFICIAL din INSOLVENȚĂ!
După ani grei, plini de încercări și sacrificii, clubul Dinamo e din nou liber!
Un capitol dureros s-a închis, iar de azi începe un nou drum – cu fruntea sus și cu o forță de neoprit!
Decizia a fost confirmată de Tribunalul București, în urma unui proces complex de reorganizare financiară și administrativă, susținut de o echipă dedicată și de încrederea acordată de suporteri, investitori și parteneri.
«Astăzi este despre speranță, luptă și renaștere. Mulțumim tuturor celor care nu ne-au lăsat singuri! Ieșirea din insolvență este o victorie a suporterilor, a celor care au crezut și au mers mai departe, chiar și atunci când părea imposibil», a declarat administratorul special al clubului Dinamo, Andrei Nicolescu”, au transmis bucureștenii.