Turcii l-au desființat pe Giovanni Becali după transferul lui Gică Hagi la Galatasaray: ”Escrocul care a adus aici un elefant de 31 de ani, ca să ne ia banii”

Fostul mare internațional român Gică Hagi este considerat cel mai valoros jucător străin care a evoluat vreodată în campionatul Turciei, însă începuturile nu au fost deloc ușoare.

Existau foarte mulți sceptici în privința transferului său pe Ali Sami Yen, la 31 de ani, după jucase fără prea mult succes la Real Madrid și Barcelona.

Turcii considerau că Gică Hagi este un jucător ”terminat”, care vine la Galatasaray doar pentru a-și rotunji conturile pe final de carieră.

Transferul lui Gică Hagi la Galatasaray, considerat o ”țeapă” la acea vreme!

Prea puțini au intuit ambiția monstruoasă pe care ”Regele” o avea și pe care avea să o îmbine extraordinar cu talentul său, mai ales în meciurile fantastice din cupele europene.

În vara lui 1996, Gheorghe Hagi se transfera de la Barcelona la Galatasaray pentru 3.750.000 de euro. O sumă mare pentru acea vreme, dar mulțumitoare pentru gruparea spaniolă.

  • Catalanii plătiseră celor de la Brescia, cu doi ani înainte, numai puțin de 4.000.000 de euro.

Mutarea lui Gică Hagi pe malul Bosforului a fost intermediată de fostul impresar Giovanni Becali. În momentul oficializării transferului, jurnaliștii turci și suporterii celor de la Galatasaray l-au numit ”escroc”, iar pe Gică Hagi ”un elefant care a venit să le ia banii”. Anii ce-au urmat le-au demonstrat cât de mult ai greșit în această privință.

Apoi, după doi ani de Barcelona, îl duc la Galatasaray. Avea 31 de ani, și toate ziarele turcești au fost cu prima pagină: «Escrocul care a adus aici un elefant de 31 de ani…ca să ne ia banii» Asta spuneau despre mine…și după i-a zăpăcit Hagi. Puneam pașaportul la frontieră, la turc, și se uita și zicea: «Becali?! Managerul! Poftim!»

Hagi a făcut atâția bani (n.red. – În Turcia), cât nu a făcut la Barcelona, Real și Brescia la un loc. De două ori a făcut aici mai mulți bani”, a declarat Giovanni Becali în podcastul lui Damian Drăghici.

Gică Hagi a jucat cinci ani la Galatasaray, timp în care a bifat 192 de meciuri, cu 72 de goluri și 63 de pase decisive.

În același timp, Galatasaray a cucerit o Cupă UEFA (2000), patru titluri de campioană (1997, 1998, 1999 și 2000), două Cupe ale Turciei (1999 și 2000), două Supercupe ale Turciei (1996 și 1997) și o Supercupă a Europei (2001).

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare