Totul este oficial! Ce a decis Dan Șucu la prima sa ședință importantă de la Genoa

Dan Șucu (61 de ani) nu a pierdut vremea după victoria celor de la Genoa cu Parma, scor 1-0.

Dan Șucu, oficial noul președinte de la Genoa

La aproape o lună de când a preluat pachetul majoritar de acțiuni de la Genoa, Dan Șucu a organizat primul său Consiliu de Administrație. Luni, 13 ianuarie, a avut loc o ședință care a început la ora 10:00, care s-a încheiat după aproximativ trei ceasuri.

Într-un final, Dan Șucu a preluat funcția de președinte al clubului, în timp ce Răzvan Raț a fost numit oficial ca reponsabil pentru partea tehnico-sportivă. Totodată, Ovidiu Golea a fost cooptat pentru zona de marketing si dezvoltare, anunță presa din Italia.

Reamintim că Dan Șucu a plătit aproximativ 45 de milioane de euro pentru preluarea a 77% din acțiunile celor de la Genoa. Afaceristul român nu vrea să se oprească aici și plănuiește să aducă în proprietatea sa și restul de 23% din afacere.

Gigi Becali i-a pus gând rău lui Dan Șucu

În ciuda faptului că Genoa nu are o stabilitate financiară, Dan Șucu a cheltuit peste 40 de milioane de euro pentru a prelua 77% din acțiunile clubului. Gigi Becali consideră însă că omologul său de la Rapid nu va rezista mult la clubul din Serie A și a anunțat dezastrul.

Pe de altă parte, Gigi Becali își dorește ca Dan Șucu să stea mult timp la Genoa, asta deoarece crede că afaceristul va neglija Rapidul în toată această perioadă.

„Dacă va cheltui mai mult de 20 de milioane de euro pe an, nu poate să ţină Genoa. E problema lui, nu stau eu să fac socoteala lui. Un singur lucru mă interesesază. El să stea la Genova, eu să-l bat la Rapid până-i sar fulgii. Nu-l vreau în play-off, lasă. Mai bine să stea în play-out”, a spus Gigi Becali, la ProSport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare