Superliga este reprezentată cu succes la EURO 2024! Fotbalistul de la Universitatea Craiova, titular în Turcia – Georgia

Superliga se poate mândri cu faptul că la EURO 2024 nu este reprezentată doar de jucători români, ci și de străini care evoluează în prima ligă din țara noastră.

După ce Arlind Ajeti de la CFR Cluj a fost titular în meciul pierdut la limită de Albania cu Italia, scor 1-2, a venit și rândul unui fotbalist de la Universitatea Craiova să intre în scenă la turneul final din Germania.

Anzor Mekvabishvili de la Universitatea Craiova, titular în meciul Turcia – Georgia din Grupa F de la EURO 2024

Este vorba despre Anzor Mekvabishvili, mijlocașul defensiv georgian în vârstă de 23 de ani. El a fost adus în Bănie la începutul acestui an de la Dinamo Tbilisi în schimbul sumei de 750.000 de euro și a evoluat destul de mult pentru olteni în partea a doua a sezonului trecut.

Acum, el a fost titularizat de către selecționerul francez Willy Sagnol, fost fundaș dreapta important în fotbalul internațional, la echipe precum Saint-Etienne, AS Monaco și Bayern Munchen, la meciul cu Turcia, primul din Grupa F.

Echipele de start de la această partidă:

Turcia (4-2-3-1): Mert Gunok- Muldur, Akaydin, Bardakci, Kadioglu- Ayhan, Calhanoglu- Arda Guler, Kokcu, Yildiz- Yilmaz
Rezerve: Bayindir, Cakir, Celik, Demiral, Yokușlu, Akturkoglu, Tosun, Yazici, Kaplan, Ozcan, Yuksek, Kilicsoy, Akgun, Yildirim
Selecționer: Vincenzo Montella

Georgia (5-3-2): Mamardashvili- Kakabadze, Kverkvelia, Kashia, Dvali, Tsitaishvili- Kocharashvili, Mekvabishvili, Chakvetadze- Mikautadze, Kvaratskhelia
Rezerve: Gugeshashvili, Zivzivadze, Davitashvili, Kvilitaia, Gocholeishvili, Lochoshvili, Gvelesiani, Kvekveskiri, Kiteishvili, Altunashvili, Shengelia, Lobjanidze, Tabidze, Sigua
Absent: Loria (suspendat)
Selecționer: Willy Sagnol

Arbitru: Facundo Tello (Argentina)
Asistenți: Gabriel Chade și Ezequiel Brailovsky (ambii din Argentina)
Arbitru de rezervă: Donatas Rumsas (Lituania)
Arbitru VAR: Alejandro Hernandez (Spania)

Stadion: BVB Stadion (Dortmund)

În aceeași zi de marți, a fost programat să se dispute, de la ora 22:00, și celălalt meci al Grupei F de la EURO 2024, dintre Portugalia și Cehia, care are astfel menirea de a închide prima etapă a fazei grupelor de la acest Campionat European din Germania.

Cum arată lotul Portugaliei pentru acest turneu final:

Portari: Diogo Costa (FC Porto), Jose Se (Wolverhampton), Rui Patrício (AS Roma)

Fundași: Antonio Silva (Benfica), Danilo Pereira (PSG), Diogo Dalot (Manchester United), Goncalo Inacio (Sporting), Joao Cancelo (FC Barcelone), Nelson Semedo (Wolverhampton), Nuno Mendes (PSG), Pepe (FC Porto), Ruben Dias (Manchester City)

Mijlocași: Bruno Fernandes (Manchester United), Joao Neves (Benfica), João Palhinha (Fulham), Otavio Monteiro (Al Nassr), Ruben Neves (Al-Hilal), Vitinha (PSG)

Atacanți: Bernardo Silva (Manchester City), Cristiano Ronaldo (Al Nassr), Diogo Jota (Liverpool), Francisco Conceicao (FC Porto), Goncalo Ramos (PSG), Joao Felix (FC Barcelone), Pedro Neto (Wolverhampton), Rafael Leao (AC Milan).

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare