Șumudică va pleca de la Rapid! Dan Șucu, pus în gardă să caute antrenor: „Nu acceptă să fie călcat în picioare!”

Gabi Enache, fost jucător important la FCSB și Astra, a vorbit despre situația complicată a lui Marius Șumudică la Rapid.

Gabi Enache e convins că Șumudică va pleca de la Rapid! Dan Șucu, pus în gardă să caute antrenor

Gabi Enache e convins că tensiunea de la Rapid îl va face pe Marius Șumudică să plece de la club, mai ales că au existat conflicte cu o parte a suporterilor din Giulești.

„Îmi pare rău pentru el (n.r. Marius Șumudică). Era trup și suflet pentru Rapid, doar că nu știu ce s-a întâmplat. Problema a fost că a venit la echipă și erau foarte mulți jucători care nu au fost aduși de el. Asta e o opinie a mea. Și cred că i-a luat ceva timp să formeze un club, să-și implementeze filosofia lui și caracterul lui cum este.

”Jucătorii care au venit la Rapid poate nu erau pentru comportamentul lui și temperamentul lui. Cred că acolo s-a făcut diferența. El își aducea, de obicei, jucătorii despre care știa că sunt potriviți pentru caracterul lui. El avea rețeta la Alibec, avea rețeta la Budescu.

Știa când să ne lase liberi, când să ne ia puțin mai tare, când să ne mai înjure, când să ne mai dea o palmă, să ne zică ceva de dulce. Acolo a făcut el diferența. Ținând cont de investițiile care s-au făcut și de brandul Rapid și ce înseamnă Rapid.

Suporteri, investiții, nume, eu zic că da. Este dezonorant. Este o problemă pentru Rapid, ținând cont ce a făcut domnul Șucu și la bazele de antrenament, academie, copii, absolut totul.

Eu nu-l mai văd (n.r. pe Șumudică la Rapid în următorul sezon). Nu. Și din declarațiile pe care le-am văzut, cred că se retrage ușor-ușor. Pe Șumi este foarte greu să-l dea cineva afară. Lui când i s-a pus pata, imediat a plecat. Nu acceptă să fie călcat în picioare”, a spus Gabi Enache, potrivit digisport.ro.

Ar fi cea mai mare surpriză din 2025! Antrenorul propus de Săpunaru la Rapid, în locul lui Șumudică

Marius Șumudică ar putea pleca de la Rapid la finalul acestui sezon, iar Cristi Săpunaru ar fi propus deja o variantă de tehnician.

Concret, numele propus de Cristi Săpunaru este Daniel Isăilă, un antrenor cunoscut și apreciat în fotbalul românesc. Fostul căpitan al Rapidului, ajuns la 41 de ani, se pregătește să își încheie cariera de jucător la finalul acestui sezon.

Cu toate acestea, el nu va părăsi clubul, ci va continua să activeze în cadrul echipei, ocupând o funcție administrativă. În această nouă postură, Săpunaru încearcă să pună bazele unui proiect solid, în care se pare că Daniel Isăilă este o piesă esențială.

Totodată, în cazul în care se va ajunge la un acord cu tehnicianul, există șanse mari ca acesta să nu vină singur în Giulești. Unul dintre jucătorii cu care a colaborat în Emirate, mijlocașul ofensiv Juan Bauza, ar putea să-l însoțească. Bauza este împrumutat la Baniyas de către FCU Craiova.

„E foarte posibil ca el (n.r.- Săpunaru) să ocupe o funcție de conducere la Rapid și a și venit cu o propunere de antrenor pentru sezonul următor. Este evident că nu rămâne Marius Șumudică.

Numele antrenorului e Isăilă, care ar putea veni împreună cu Juan Bauza la Rapid. Astea sunt informațiile din momentul ăsta. Eu cred că el se va implica la Rapid, se vor schimba niște linii pentru anul viitor”, a transmis Decebal Rădulescu, potrivit digisport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare