În vârstă de 39 de ani, Istvan Kovacs este cel mai bine cotat arbitru român, iar acesta a avut ocazia să fie prezent la EURO 2024.
Istvan Kovacs a primit 10.000 de euro pentru meciurile conduse la EURO 2024
Kovacs a condus două meciuri din faza grupelor și a primit o sumă importantă din partea UEFA. Concret, fiecare arbitru era remunerat cu 5.000 de euro pentru partida în care era delegat la centru, astfel că românul s-a ales cu 10.000 de euro în cele 3 săptămâni petrecute în Germania.
În cazul în care ar fi rămas la EURO 2024 și ar fi condus meciuri din fazele eliminatorii, atunci suma s-ar fi dublat, iar Istvan Kovacs ar fi primit câte 10.000 de euro pentru fiecare duel în care se afla la centru.
- Slovenia – Serbia și Cehia – Turcia au fost cele două meciuri conduse de Istvan Kovacs la EURO 2024
La meciul dintre Turcia și Cehia, Istvan Kovacs a reușit să intre în istoria EURO, asta deoarece a acordat 18 cartonașe galbene și două roșii pe parcursul partidei. Astfel, românul a stabilit recordul pentru numărul de cartonașe arătate la un Campionat European.
Jurnaliștii maghiari l-au făcut praf pe Istvan Kovacs
Așa cum am menționat anterior, o rafală de reacții vehemente la adresa lui Istvan Kovacs a pornit ulterior partidei dintre Turcia și Cehia. Lipsa acestuia de la centrul partidelor din fazele eliminatorii ale EURO 2024 nu a fost trecută cu vederea de presa din Ungaria.
Jurnaliștii din țara vecină l-au catalogat într-un mod incredibil pe Istvan Kovacs, numindu-l „arbitrul scandalos de la Campionatul European”.
„Unde s-a dus arbitrul scandalos de la Campionatul European? Situația lui Istvan Kovacs nu e sută la sută clară în momentul ăsta. Arbitrul de origini maghiare din Transilvania nu a fost trimis acasă în mod oficial, dar, în același timp, nu va primi o șansă în optimi, din cauza prestației de la Cehia – Turcia. Bazat tot pe asta, e o șansă semnificativă să nu mai arbitreze deloc la turneul final”, au notat cei de la Origo.