Denis Ciobotariu (26 de ani), fundașul de la Sepsi, a ajuns la o înțelegere cu Rapid și cel puțin în acest moment se pare că va merge în Giulești la vară. Mutarea sa în cadrul clubului bucureștean poate fi realizată în această iarnă doar dacă cele două echipe vor ajunge la un numitor comun.
Covăsnenii ar vrea ca Omar El Sawy (20 de ani), împrumutat în prezent de la Rapid, să fie cedat definitiv la Sfântu Gheorghe pentru a-l lăsa acum pe apărătorul central în Giulești. Totuși, Viorel Moldovan, președintele rapidiștilor, a exclus acest scenariu. Oficialul a venit însă cu o nouă propunere pentru Sepsi.
Viorel Moldovan, detalii cruciale în povestea „Denis Ciobotariu, la Rapid”: „Există și posibilitatea asta”
Omar El Sawy este privit drept o opțiune serioasă pentru viitorul echipei care evoluează în echipament alb-vișiniu. Giuleștenii nu își doresc să-l cedeze definitiv la Sepsi din acest motiv.
Președintele bucureștenilor a înaintat totuși o altă variantă pentru adversarii din SuperLiga. Viorel Moldovan a transmis că sub comanda lui Valentin Suciu ar putea ajunge Filip Blazek sau Florent Hasani, fotbaliști care nu mai intră în planurile tehnicianului Marius Șumudică.
Conform discursului lui Viorel Moldovan, în cazul în care această propunere nu va fi privită cu ochi buni, celor de la Rapid nu le rămâne decât să-l aștepte până la vară pe Denis Ciobotariu, care deja pune presiune pe șefii grupării covăsnene. Pentru a le forța mâna conducătorilor, fundașul nu a jucat în amicalul Sepsi – Young Boys, încheiat cu succesul categoric al elvețienilor, scor 4-1.
„Nu vor veni chiar atât de mulți jucători noi. Suntem în discuții, atât pot să spun. Mă refer la Denis Ciobotariu, la situația lui. Sperăm să ajungem la un numitor comun rezonabil și corect pentru ambele cluburi și să putem să-l avem încă din această iarnă. Suntem în discuții, vom vedea ce se va întâmpla. E un pic cam complicată situația. Dacă nu-l vom putea avea în această iarnă, vom aștepta, vom avea răbdare și-l vom avea la vară. Dar vom vedea.
Este exclus, Omar El Sawy nu va intra în această ecuație. E un jucător tânăr, de perspectivă, de regulă (n.r. – U21). Și la anul va fi under. Noi ne dorim să-l avem înapoi. E foarte bine că joacă în momentul de față la Sepsi, va crește foarte mult. Este exclus ca el să fie jucătorul lui Sepsi în viitorul apropiat. În vară se va întoarce la Rapid.
Pentru Ciobotariu, le-am propus celor de la Sepsi din lotul nostru de jucători, dar nu pot să intru în detalii pentru că nu este normal. Există posibilitatea să fie vorba despre Blazek sau Hasani. Vom vedea”, a comunicat Viorel Moldovan, citat de prosport.ro.
Ioan Andone i-a pus la zid pe șefii de la Dinamo pentru că nu au insistat mai mult în vederea transferului lui Denis Ciobotariu: „Ar fi fost bine să facă toate eforturile pentru a-l readuce”
Denis Ciobotariu a mărturisit că cea mai bună ofertă primită în această perioadă a fost cea de la Rapid, deși în cursa pentru obținerea semnăturii sale s-a înscris, printre altele, și Dinamo, echipa care l-a format.
Din păcate pentru ei, „câinii” nu au avut câștig de cauză în fața giuleștenilor. Ioan Andone a opinat că oficialii roș-albilor ar fi trebuit să insiste mai mult pe această pistă.
„În apărare era foarte bine dacă îl aduceau pe Denis Ciobotariu. E părerea mea. Mi-ar fi plăcut să-l văd înapoi la Dinamo. Ar fi fost bine să facă toate eforturile pentru a-l readuce. În apărare, în zona fundașilor centrali și în partea stângă, Dinamo are nevoie de întăriri”, a afirmat Ioan Andone, pentru sportpesurse.ro.