Șoc la U Cluj! Vedetele echipei, OUT! Alex Chipciu are drum liber spre FCSB

Se pare că la U Cluj s-ar pregăti o adevărată „revoluție” la nivel de lot în această vară, proces care ar fi primit deja acceptul din partea primarului Emil Boc, după propunerea făcută în acest sens de antrenorul Ioan Ovidiu Sabău.

Potrivit prosport.ro, tehnicianul în vârstă de 56 de ani își dorește să mizeze în sezonul viitor pe mai mulți jucători tineri și astfel să se despartă în scurt timp de cinci dintre cei mai importanți jucători din actualul lot.

U Cluj ar urma să se despartă de cinci dintre cei mai importanți jucători, la dorința lui Ioan Ovidiu Sabău

Este vorba despre Dan Nistor, Alex Chipciu, care este dorit de Gigi Becali la FCSB, Roger, Vali Gheorghe și Bogdan Mitrea. Așa cum era de așteptat în mare măsură, principalul considerent în luarea acestei decizii este reprezentat de salariile mari pe care le au acești jucători în acest moment.

Această informație a fost furnizată în spațiul public la scurt timp după ce finanțatorul noii campioane a României a spus că își dorește ca Alex Chipciu să revină la FCSB în această vară, după opt ani.

„Este posibil să vină Chipciu pentru postul de fundaș dreapta. El este un jucător de experiență, am nevoie de astfel de fotbaliști. Tot ce fac acum, supun adevărului. O să vedem și cu Ștefănescu, nu este o prioritate a noastră”, a spus Gigi Becali.

La scurt timp, fotbalistul în vârstă de 34 de ani a fost întrebat de as.ro în legătură cu această posibilitate, iar răspunsul său a fost următorul: „Mă concentrez pe meciul de baraj (n.r. barajul pentru accederea în preliminariile Conference League)”.

Antrenorul „șepcilor roșii” și-a criticat în mod frecvent „elevii” în acest final de sezon

Revenind la U Cluj, această „revoluție” care se anunță la nivel de lot putea fi anticipată într-o oarecare măsură, prin prisma declarațiilor destul de dure făcute recent de Ioan Ovidiu Sabău la adresa propriilor jucători.

„Suntem băieţi buni. Poate nu ştim ce înseamnă să jucăm în Europa. Parcă am intrat în vacanţă. Sunt supărat. Nu ai voie. Puteam să facem 2-0, ca joc, dar lipsesc foarte multe lucruri. Probabil că şi eu sunt prea pretenţions. Suntem fericiţi că ne-am salvat de la retrogradare.

N-ai cum să iei atât de uşor goluri. Ai emoţii la fiecare acţiune, la fiecare centrare în careu, că iei gol. Dăm încredere adversarului, vine peste tine. Nu e nicio presiune, ne-am salvat, puteam juca relaxat. Ne gândim să fim în primele 10, să jucăm în baraj pentru Conference. Trebuie să fii bărbat, să-ţi placă meseria asta”, a spus de exemplu antrenorul la finalul meciului pierdut în deplasare cu FCU Craiova, scor 2-3.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare