Joi, 10 octombrie, Rafael Nadal și-a anunțat retragerea din tenisul profesionist, la 38 de ani.
Simona Halep, mesaj scurt pentru Rafael Nadal
La fel ca și Simona Halep în tenisul feminin, Rafael Nadal a scris istorie în circuitul WTA. La o zi după anunțul trist venit din parte sportivului spaniol, jucătoarea din România a postat un mesaj scurt pe rețelele sociale, alături de o fotografie specială a celor doi, din cadrul unui eveniment care a avut loc în anul 2019.
„Mereu un model de urmat (n.r. Forever a role model)”, a transmis Simona Halep, pe Instagram.
Fotografia cu Rafael Nadal nu a fost aleasă întâmplător de către Simona Halep. La momentul respectiv, sportiva noastră spunea mărturisea că este cea mai importantă imagine a ei din toate timpurile, iar cei doi erau proaspăt câștigători la Roland Garros.
„Trebuie să câștigi Roland Garros ca să faci o poză cu regele tenisului pe zgură. E cea mai bună poză a mea din toate timpurile!”, transmitea Simona Halep, despre fotografia cu Rafael Nadal.
Unde va avea loc ultimul meci al lui Rafael Nadal
Nadal a confirmat că ultima sa apariție pe teren va avea loc la finala Cupei Davis din noiembrie, unde va reprezenta Spania pentru ultima dată. Tenismenul a recunoscut că ultimele două sezoane au fost deosebit de dificile, din cauza accidentărilor care i-au limitat semnificativ performanțele.
„Sunt aici pentru a vă anunța că mă retrag din tenisul profesionist. Realitatea este că au fost niște ani grei, în special ultimii doi. Nu cred că am reușit să joc fără opreliști,” a declarat Nadal într-un mesaj video emoționant, postat recent.
Considerat unul dintre cei mai mari jucători din istoria acestui sport, Nadal rămâne cunoscut pentru performanțele sale incredibile, în special pe zgură. Cu 14 titluri la Roland Garros, Nadal deține un record „inuman” pe această suprafață, fiind supranumit „Regele Zgurii”.
Ultimul său meci oficial a fost la Jocurile Olimpice, unde a pierdut în turul 2 la simplu împotriva rivalului său Novak Djokovic, cu scorul de 1-6, 4-6.