Și-a încheiat misiunea după ce a facilitat revenirea lui Marius Șumudică la Rapid. Liderul suporterilor giuleșteni se retrage definitiv

Gigi Răducan, cunoscut mai degrabă în spațiul public drept Gigi Corsicanu’, liderul suporterilor de la Rapid din urmă cu foarte mult timp și cel care a preluat din nou recent acest rol ca urmare a problemelor de natură juridică pe care le-a avut Liviu Bocciu’ Ungurean, a fost unul dintre cei mai mari susținători ai revenirii lui Marius Șumudică în Giulești în funcția de antrenor principal.

Cu puțin timp înainte ca această mutare să fie anunțată oficial, el l-a felicitat pe tehnician prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele de socializare, semn că deținea încă de atunci anumite informații din interior în acest sens.

Gigi Corsicanu’ și-a anunțat retragerea din rolul de lider al suporterilor de la Rapid, la scurt timp după ce Marius Șumudică a fost prezentat oficial drept noul antrenor al echipei

După ce numirea lui Șumudică a fost confirmată oficial, iar el a fost prezentat de acționarul majoritar Dan Șucu și de președintele Viorel Moldovan în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul clubului în cursul zilei de miercuri, Corsicanu’ a considerat, cel mai probabil, că misiunea sa la Rapid s-a încheiat și astfel și-a anunțat retragerea din rolul de organizator al galeriei.

„Dragi Rapidiști, odată cu numirea lui Șumi în funcția de antrenor, vreau să îmi anunț și eu retragerea din orice activitate legată de galerie și organizarea suporterilor Rapidiști!

Sunt angrenat ln conducerea suporterilor de minim 25 de ani și consider că a sosit momentul să fac un pas în spate! Eu vă mulțumesc tuturor pentru faptul că am avut marea onoare să vă reprezint și să îmi cer scuze față de oamenii de care de-a lungul timpului am greșit!

Mi-aș dori de la tânăra generație care formează acum galeria Rapidului să respecte tradiția și principiile pe care noi avem datoria să le transmitem din generație în generație, să rămână la fel de uniți, să nu existe decât o singură galerie pe Giulești, așa cum a fost întotdeauna, și să respecte veteranii galeriei!

Vă mulțumesc frumos pentru tot! Rapid, iubire fără sfârșit! Al vostru Gigi Corsicanu!”, a transmis Gigi Corsicanu prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook.

Cu puțin timp înainte să se consemneze revenirea lui Marius Șumudică în Giulești, la acel meci Rapid – Dinamo 1-1, antrenorul a fost contestat de către o parte a galeriei, iar ulterior Gigi Corsicanu’, întrebat în legătură cu acest subiect, a abordat un discurs mai degrabă împăciuitor referitor la această situație.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare